DISTRIBUIȚI

Posibilele livrări de arme letale de către SUA Ucrainei nu vor favoriza stabilitatea în estul Ucrainei, teatrul unui conflict armat între forţele guvernamentale ucrainene şi rebeli separatişti proruşi, a declarat marţi Kremlinul, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că Senatul american a aprobat furnizarea de „arme letale cu caracter defensiv ţării noastre”.


Citeşte şi: Zapad-2017 – Un elicopter militar a tras din greşeală asupra spectatorilor. Două persoane sunt rănite grav

Potrivit preşedintelui ucrainean, proiectul de lege aprobat de senatorii americani prevede alocarea unui ajutor în valoare de 500 milioane de dolari pentru a sprijini Ucraina în domeniul apărării şi al securităţii.

„Pentru prima oară la nivel legislativ, se propune livrarea către Ucraina de mijloace defensive precum radare de apărare antiaeriană şi supraveghere, mine antinavale, nave de coastă”, menţionează Poroşenko în mesajul său pe Twitter, potrivit agenţiei de presă ucrainene Unian.

„Alocarea de credite din partea SUA Ucrainei ţine de planul relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, dar furnizarea de arme letale nu va contribui, desigur, la soluţionarea conflictului din estul Ucrainei”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

„Aceasta este declaraţia preşedintelui Poroşenko, nu am auzit nicio declaraţie de partea americană cu privire la acest subiect”, a spus el, fără alte comentarii.

Rusia se opune ferm oricărei livrări de arme letale de către SUA Ucrainei şi a avertizat că aceasta ar duce la recrudescenţa conflictului din estul Ucrainei.

Senatul a aprobat, luni, alocarea a 150 de milioane de dolari ca ajutor militar Ucrainei în anul financiar 2018 (iniţial suma prevăzută ajungea la 350 milioane de dolari), aminteşte TASS.