DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Kremlinul i-a îndemnat marţi pe ruşi să fie „mai responsabili” şi să se vaccineze împotriva COVID-19, în plină resurgenţă a epidemiei pe fondul neîncrederii răspândite în Rusia faţă de vaccinuri şi al restricţiilor limitate, informează AFP, potrivit agerpres

„Există obiceiul de a învinovăţi statul pentru tot”, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Însă, în acelaşi timp, trebuie ca poziţia cetăţenilor ţării să fie mai responsabilă”, a adăugat el.


Citește și: Un consilier guvernamental britanic consideră ESENŢIALĂ accelerarea administrării dozei BOOSTER

Rusia a înregistrat marţi un nou record, cu 1.015 de noi decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ceea ce majorează bilanţul oficial al deceselor legate de această boală la 225.325, cel mai grav din Europa.

Doar 35% dintre ruşi au primit până la ora actuală două doze de vaccin împotriva noului tip de coronavirus, în pofida apelurilor insistente ale autorităţilor de a se vaccina.

Chiar dacă statul rus nu a făcut totul pentru a le explica ruşilor că „vaccinarea nu are alternativă”, autorităţile au reunit „în mod strălucit condiţiile necesare” pentru a permite o vaccinare în masă, a apreciat Peskov. „Acum este momentul pentru fiecare dintre noi să dea dovadă de simţ civic”, a subliniat el.

Potrivit lui Peskov, o eventuală ajungere a vaccinurilor de concepţie străină în Rusia nu va ajuta ţara să amelioreze nivelul de vaccinare al populaţiei. „‘Vaccinofobia’ unor cetăţeni nu are legătură cu marca vaccinurilor”, a asigurat Peskov.

Potrivit unor sondaje independente, mai mult de jumătate dintre ruşi nu intenţionează să se vaccineze.

Virusul se propagă în Rusia în condiţiile în care restricţiile sanitare guvernamentale sunt foarte limitate, chiar dacă mai multe regiuni au reintrodus obligativitatea de a prezenta un paşaport sanitar pentru a accede în locurile publice.

Citește și: ONU: Sancţiunile împotriva Iranului ameninţă dreptul fundamental la sănătate al iranienilor

În acest context, vicepremierul rus însărcinat cu Sănătatea, Tatiana Golikova, a cerut marţi ca zilele de 30 octombrie şi 7 noiembrie să fie declarate nelucrătoare la nivelul întregii ţări, pentru a stăvili răspândirea noului tip de coronavirus.

Pentru regiunile cel mai dur lovite de epidemie, această măsură ar putea intra în vigoare începând cu 23 octombrie, a precizat Golikova.

Ea urmează să înainteze aceste propuneri spre aprobare preşedintelui rus Vladimir Putin, în timpul unei reuniuni guvernamentale prevăzută să aibă loc miercuri.