DISTRIBUIȚI
RT

Kremlinul a recunoscut vineri eşecul campaniei sale de vaccinare anti-COVID-19 în comparaţie cu alte state din Europa, dar a atribuit populaţiei responsabilitatea pentru acest eşec, în toiul unui nou val epidemic, relatează AFP, potrivit agerpres.

Rusia a înregistrat vineri noi „recorduri” de decese şi contaminări comunicate în 24 de ore, cu 1.064 de morţi şi 37.141 infectaţi, notează France Presse. Populaţia Rusiei este de circa 144 de milioane.


Cteşte şi: Alec Baldwin a ucis o persoană pe platoul de filmare – Black News

„Suntem într-o situaţie mai gravă decât o întreagă serie de ţări europene în ce priveşte vaccinarea. Iar deodată, cu răspândirea variantelor mai agresive, se îmbolnăvesc mai mulţi oameni, asta-i realitatea momentului”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o rară mărturisire a faptului că Moscova a gestionat pandemia mai prost decât rivalii săi occidentali.

Doar circa o treime dintre ruşi s-au vaccinat anticoronavirus începând din decembrie, pe fondul neîncrederii în vaccinurile dezvoltate de Rusia.

Dar, după Peskov, nu statul este de vină, ci mai curând populaţia. „Probleme este conştientizarea (în rândurile) cetăţenilor”, a spus el, care face la rândul său parte dintre nevaccinaţi, cu argumentul că are un nivel foarte ridicat de anticorpi pentru că a contractat boala în mai 2020.

Autorităţile ruse i-au chemat, evident, pe ruşi să se imunizeze, dar în acelaşi timp au lăsat permanent să se creadă că epidemia este sub control, limitând cât se poate restricţiile sanitare pentru a susţine economia şi fără a impune măsuri nepopulare ca purtarea măştii.

Remarcile lui Peskov vin după ce preşedintele Vladimir Putin a lăudat calitatea vaccinului rus Sputnik V, susţinând că europenii se grăbesc să vină în Rusia să se vaccineze mai repede cu acest ser, în loc să fie inoculaţi cu produse recunoscute de Agenţia europeană a medicamentelor (EMA).

Cteşte şi: Alec Baldwin a ucis o persoană pe platoul de filmare – Black News

„Cetăţenii statelor europene vin la noi, îşi fac vaccinul Sputnik şi pe urmă îşi cumpără un certificat de vaccinare Pfizer”, a declarat el în cadrul forumului anual de discuţii de la Valdai.

Totuşi, în faţa creşterii numărului cazurilor raportate, Putin a dispus o săptămână nelucrătoare pe plan naţional între 30 octombrie şi 7 noiembrie, când se aniversează revoluţia din octombrie.