DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Preşedintele american Donald Trump, care a somat Rusia „să plece” din Venezuela, ar trebui să se preocupe de treburile sale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dând asigurări că „specialiştii ruşi” sosiţi recent la Caracas se află acolo pentru a pune în aplicare contracte bilaterale, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Există obligaţii contractuale, contracte pentru livrarea anumitor tipuri de bunuri. Nu credem că ţări terţe trebuie să se preocupe de relaţiile noastre bilaterale”, a declarat Peskov.


Citește și : 40 de copii, ucişi în ultimul an în manifestaţiile desfăşurate în Fâşia Gaza (UNICEF)

„Noi nu ne amestecăm în niciun fel în problemele interne ale Venezuelei şi aşteptăm ca alte ţări să ne urmeze exemplul şi să-i lase pe venezueleni să-şi decidă ei înşişi destinul”, a adăugat el.

Rusia şi Venezuela au încheiat în 2011 un acord de cooperare tehnico-militară ce prevede vânzarea de armamente ruseşti către Caracas, finanţată printr-un credit rus.

Tensiunile cresc în continuare între Washington – care îl recunoaşte, alături de alte circa 50 de ţări, pe Juan Guaido drept preşedintele interimar al Venezuelei şi cere retragerea lui Nicolas Maduro -, şi Moscova, care acuză SUA că încearcă să organizeze „o lovitură de stat” în această ţară cu imense rezerve petroliere.

Aceste tensiuni au cunoscut un nou punct culminant după sosirea, la sfârşitul săptămânii trecute, a două avioane ruse la Caracas, un Antonov An-124 şi un Iliuşin Il-62. Potrivit mass-media locale, ele au transportat 99 de militari şi 35 de tone de material, sub comanda generalului Vasili Tonkoşkurov.

Citește și : ‘Prima definiţie internaţională’ a sexismului, adoptată de Consiliul Europei

„Rusia trebuie să plece” din Venezuela, a declarat miercuri Donald Trump, primind-o în Biroul Oval pe Fabiana Rosales, soţia liderului opoziţiei venezuelene Juan Guaido.