DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Purtărorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale de la Moscova, Dmitri Peskov, a reiterat, luni, faptul că integritatea teritorială a Siriei trebuie menținută, în contexul deciziei Statelor Unite de a se retrage din zona de nord-est a statului sirian, informează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Dmitri Peskov a transmis, în cadrul unei declarații de presă emise luni, că Moscova este convinsă de faptul că Turcia îi împărtășește perspectiva în ceea ce privește necesitatea de păstrare a integrității teritoriale a Siriei, în contextul anunțului de retragere a trupelor militare americane prezente în regiune, făcut de Washington luni dimineață.


Citește și : VIDEO – Înainte de ziua sa de naştere, Putin face o escapadă în taiga, cu camerele de filmat după el

„Sperăm că omologii noștri turci vor rămâne fideli acestei perspective, în orice situație”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în cadrul aceluiași comunicat. Totodată, acesta a reiterat opinia autorităților de la Moscova că toate forțele militare străine „prezente în mod ilegal” pe teritoriul Siriei, ar trebui să plece.

Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că țara sa va lansa o operațiune militară în nord-estul Siriei, după ce a acuzat Statele Unite că nu iau suficiente măsuri pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi din Siria de la granița cu Turcia. În acest context, Statele Unite au anunțat că nu vor să fie implicate în operațiunea militară pornită de Turcia.

Citește și : Uniunea Europeană se opune unei ofensive a Turciei în nord-estul Siriei