DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că momentan este prea devreme pentru a discuta despre o posibilă reluare a zborurilor comerciale spre și dinspre Georgia, informează agenția TASS, potrivit mediafax.

El a adăugat că situația din Georgia este atent monitorizată.


„Restricțiile impuse zborurilor sunt o măsură pe care am fost forțați să o luăm și, în consecință, situația va fi monitorizată în mod constant. De îndată ce vor apărea semne că situația s-a normalizat pentru turiștii ruși după manifestările rusofobe din Georgia, vom analiza și vom lua alte decizii. Acum este prea devreme să vorbim despre asta”, a spus Peskov.

Citește și : SUA şi Marea Britanie au o legătură care este mai presus de orice individ (Departamentul de Stat)

Peskov a insistat asupra faptului că reluarea zborurilor spre și dinspre Georgia nu poate fi exclusă. „Cu siguranță, sperăm că mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla”, a adăugat el. Oficialul rus a spus, însă, că dat fiind faptul că tensiunile sunt la cote ridicate în Georgia, iar acțiunile rusofobe sunt frecvente, un număr mare de turiști ruși în această țară ar reprezenta un risc major pentru Moscova.

Relațiile dintre Rusia și Georgia sunt foarte tensionate încă din 2008, când Armata rusă a invadat Georgia, cele două țări intrând în conflict direct timp de cinci zile.