DISTRIBUIȚI
mediafax

Conferința președinților va avea, joi dimineața, o ședință în care vor formaliza ca Laura Codruța Kovesi, numită la șefia Parchetului UE, să primească votul în plenul Parlamentului European de săptămâna viitoare, au spus surse europene, pentru MEDIAFAX.

Conferința președinților, compusă din liderii grupurilor politice și președintele Parlamentului European, vor formaliza, joi dimineața, ca votul în cazul Laurei Codruța Kovesi să fie dat într-unul dintre plenurile PE, posibil marțea sau miercurea viitoare, au explicat sursele citate.


Citește și : Preşedintele iranian Rouhani propune un referendum pe fondul apelurilor la schimbări politice

Plenuri vor fi de luni până joi la Strasbourg, potrivit programului afișat pe site-ul Parlamentului European.

Consiliul Uniunii Europene a confirmat numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcția de procuror-șef european, urmând ca această numire să fie supusă spre aprobare Parlamentului European, se arată într-un comunicat dat publicității luni.

Kovesi este în prezent procuror în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România. De-a lungul carierei sale în România a deținut diverse funcții de procuror.

Citește și : Un nou val de arestări în Turcia – 186 de persoane au fost acuzate de ‘propagandă teroristă’ împotriva ofensivei din Siria

„Procurorul șef european va organiza activitatea Biroului Procurorului Public European (EPPO) și reprezintă Biroul în contactele cu alte instituții UE, țări membre și state terțe. Kövesi va fi asistată de doi adjuncți și va prezida colegiul procurorilor, care va avea sarcina să definească strategia și regulile interne și va asigura coerența în și între cazuri”, se arată în comunicatul Consiliului European.

Biroul Procurorului Public European, care va avea sediul la Luxembourg, va fi o instituție independentă a Uniunii Europene care va fi responsabilă cu anchetarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (fraude, corupție, fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro).