Cel puțin jumătate din Kiev a rămas fără curent electric în urma atacurilor cu rachete, potrivit primarului capitalei ucrainene Vitali Kliciko, informează mediafax.
„Din cauza unui atac masiv cu rachete, la ordinul (operatorului Ukrenergo), industria energetică a început întreruperile de energie în întreaga Ucraină. În special, în capitală”, a scris acesta pe Telegram.
Citește și: Ţările G20, ‘profund preocupate’ de criza alimentară globală
Potrivit lui Klitschko, trei clădiri au fost nimerite în cartierul Pechersk din centrul orașului, dintre care cel puțin două erau rezidențiale.
„Mai multe rachete au fost doborâte de apărarea aeriană deasupra Kievului. Medicii și salvatorii se află la locul atacurilor”, a adăugat el.
Atacuri și pene de curent au fost raportate în alte orașe mari din Ucraina.
Primarul din Lviv a declarat că în oraș a fost întreruptă energia electrică, iar primarul din Harkov, Ihor Terekhov, a spus că a fost avariată infrastructura critică, potrivit Reuters.
Citește și: Comisia Europeană salută acordul privind bugetul anual al UE pentru 2023