DISTRIBUIȚI
ABC News

Kimberly Guilfoyle, iubita fiului cel mai mare al preşedintelui american, Donald Trump Jr., a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus în timp ce se afla în Dakota de Sud, scrie ABC News, potrivit mediafax.

Guilfoyle, care este asimptomatică, urma să participa la evenimentul organizat la Muntele Rushmore, acolo unde Donald Trump alături de familia sa celebrează 4 Iulie, dar în urma rezultatului testului şi-a anulat planurile.


Citește și : Boris Johnson susţine că nu este lipsit de respect faţă de UE şi speră la un acord post-Brexit

Surse citate de presa americană spun că Trump Jr. a avut rezultate negative la testul pentru Covid-19.

Niciunul dintre ei nu a fost în contact direct cu preşedintele şi nu a zburat pe Air Force One spre Dakota de Sud.

„După testarea pozitivă, Kimberly a fost imediat izolată pentru a limita orice expunere. Se simte bine şi va fi testată din nou pentru a se asigura că diagnosticul este corect, deoarece este asimptomatică. Ca măsură de precauţie îşi va anula toate evenimentele viitoare”, a declarat Sergio Gor, şeful de personal al echipei de campanie a lui Donald Trump, din care face parte şi Guilfoyle.

„Donald Trump Jr a fost testat negativ, dar ca măsură de precauţie s-a autoizolat şi el şi îşi anulează toate evenimentele publice”, a mai transmis Sergio Gor.

Citește și : Kramp-Karrenbauer: Pandemia de COVID-19, o oportunitate pentru cooperarea în UE

Trump Jr., în vârstă de 42 de ani, şi Guilfoyle, 51 de ani, au început să iasă împreună în 2018.

Este fosta soţie a Guvernatorului Democrat al Californiei, Gavin Newsom.