DISTRIBUIȚI
Business Insider

Imaginea lui Kim Jong Un printre studenţii sud-coreeni s-a îmbunătăţit considerabil după summitul intercoreean din aprilie, transmis în direct la televiziune, procentul celor cu o percepţie favorabilă despre liderul de la Phenian crescând de peste 10 ori, arată un sondaj publicat marţi, preluat de agenţiile Yonhap şi Xinhua, potrivit agerpres.

Conform sondajului realizat pe un eşantion de studenţi de la Universitatea Kookmin din Seul, 48,3% dintre respondenţi au declarat că au o imagine pozitivă despre liderul nord-coreean, faţă de doar 4,7% care au afirmat acelaşi lucru înaintea întâlnirii istorice a lui Kim cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in la 27 aprilie, la Panmunjom.


Citeşte şi: Mare opozant al lui Trump, acuzat că îşi bătea iubitele!Procurorul statului New York şi-a dat demisia

Sondajul a fost realizat de Lee Chang-hyun, profesor de jurnalism la Universitatea Kookmin, pe un eşantion de studenţi cu vârste între 19 şi 21 de ani, şi are o marjă de eroare de 9,8% şi un grad de încredere de 95%.

De asemenea, procentul studenţilor cu o imagine negativă despre Kim a înregistrat o scădere spectaculoasă, de la 87,7% la 25,8%.

Potrivit profesorului Lee, dacă înaintea summitului studenţii îl asociau pe Kim cu termeni precum ‘dictator,’ ‘nuclear,’ ‘cruzime’, ‘obezitate’, ‘violenţă’ şi ‘impredictibilitate’, în sondajul post-summit au fost exprimate cuvinte pozitive precum ‘sincer’, ‘mărinimos’, ‘tineresc’, ‘plin de umor’, ‘fermecător’, ‘deschis la minte’ şi ‘proaspăt’.

Citeşte şi: Două trenuri s-au ciocnit în Bavaria; doi morţi şi 14 răniţi

‘Este pentru prima dată când studenţi sud-coreeni l-au văzut pe Kim Jong Un într-o transmisiune în direct. Evenimentul istoric pare să le fie modificat în mod pozitiv stereotipiile faţă de el. Acum pare să fie o perioadă de tranziţie’, a explicat prof. Lee.

În ce priveşte imaginea Coreei de Nord, 66,1% dintre respondenţi au exprimat sentimente negative înaintea summitului. Proporţia lor a scăzut însă la 17,9% după summit. În mod similar, a crescut procentul celor care au o imagine pozitivă despre Coreea de Nord, de la 19,8% la 57,3%, arată acelaşi sondaj.