DISTRIBUIȚI

Ministrul ucrainean al educaţiei şi ştiinţei, Lilia Grinevici, a salutat luni seara faptul că preşedintele Petro Poroşenko a promulgat noua Lege a educaţiei, într-un interviu acordat în exclusivitate televiziunii „112 Ucraina”, în care a spus că a convenit deja asupra unei întâlniri cu ministrul resurselor umane din Ungaria, iar pentru miercuri are programată o întâlnire cu ministrul român al educaţiei. 

„Mă bucur foarte mult că preşedintele a promulgat această lege; aceasta este o etapă foarte importantă pentru începerea reformei, mai ales că această reformă a fost elaborata în ultimii trei ani şi a avut loc o dezbatere publică extrem de largă în cercurile profesionale … Pregătim deja problema introducerii unei noi şcoli în Ucraina. Începând cu anul de învăţământ următor, elevii din clasa I vor învăţa într-o şcoală orientată spre competenţă pentru secolul al XXI-lea „, a menţionat ea.


Citeşte şi: Boris Johnson îi linişteşte pe românii din UK: ‘Am fi NEBUNI să îi lăsăm să plece!’

Grinevici a declarat că a convenit asupra unei întâlniri cu ministrul ungar al resurselor umane pentru mijlocul lunii octombrie.

„Am o întâlnire preliminară cu ministrul ungar, această întâlnire ar trebui să se desfăşoare la jumătatea lunii octombrie, iar miercuri mă întâlnesc cu ministrul român al educaţiei”, a spus ea.

Potrivit Liliei Grinevici, Ministerul de Externe ucrainean a avut consultări cu ambasadorii celor două ţări şi a explicat specificul implementării articolului referitor la limba de predare în instituţiile de învăţământ.

„Noi pornim de la poziţia că nu restrângem dreptul copiilor minorităţilor naţionale, ci, dimpotrivă, le extindem. Argumentul este că, astăzi, copiii care studiază în şcoli cu limbi minoritare de la clasele I până la a XI-a studiază toate materiile numai în limba minorităţilor naţionale şi, din păcate, nu stăpânesc limba ucraineană”, a subliniat ea.

În acest context, ministrul ucrainean s-a declarat convins că relaţiile Ucrainei cu ţările vecine nu se vor înrăutăţi.

„Când vom discuta despre modalităţile concrete de implementare, o mulţime de speculaţii politice şi mituri vor dispărea … Vom elabora un plan comun în cadrul consultărilor bilaterale cum să facem acest lucru pentru a extinde posibilităţile acestor copii”, a mai spus ea.

Grinevici a subliniat că despre o posibilă modificare a Legii educaţiei se va putea vorbi numai după o discuţie extinsă la nivel de experţi.

Citeşte şi: Nouă escaladare a violențelor în teritoriile ocupate. Trei israelieni ucişi într-o colonie în Cisiordania de către un palestinian – FOTO/VIDEO

„Putem opera modificări doar după o discuţie extinsă la nivel de experţi. Pentru popoarele autohtone se menţine dreptul de a studia toate materiile în limba minorităţii naţionale, pentru că suntem conştienţi de faptul că popoarele autohtone nu au altă ţară purtătoare a limbii lor, aici este foarte important să se dezvolte terminologia educaţională şi ştiinţifică. Legea nu stabileşte lista popoarelor autohtone, ci doar dreptul acestor popoare’, a explicat ministrul Grinevici.

Cunoaşterea limbii ucrainene reprezintă o „chestiune de securitate naţională”, a declarat marţi ministrul de externe ucrainean, Pavlo Klimkin, citat de agenţia de presă Unian. El a subliniat că poziţia Kievului pe acest subiect ar trebui să fie consecventă.

„Noi trebuie să apărăm ucraineana 100%, la fel şi limbile minorităţilor naţionale”, a spus Klimkin într-o intervenţie la postul de televiziune ICTV.

Noua lege a educaţiei introduce sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinde utilizarea limbii ucrainene în sfera educaţiei.

Potrivit BucPress, în conformitate cu art. 7 al noii legi adoptate, sistemul de educaţie din Ucraina se desfăşoară doar în limba de stat (ucraineană), iar materiile care se predau în prezent în şcoli în limba română urmează să fie predate în limba ucraineană.

De fapt, legea respectivă prevede ca în licee şi facultăţi să se predea doar în ucraineană, iar educaţia în limbile minorităţilor să fie disponibila doar în grădiniţe şi şcoli primare, clasele I-IV.