DISTRIBUIȚI

Fostul şef de cabinet al premierului maltez Joseph Muscat, Keith Schembri, a dezminţit miercuri informaţia că l-ar fi ajutat să scape pe bărbatul acuzat de uciderea jurnalistei de investigaţii Daphne Caruana Galizia în octombrie 2017, transmite dpa, potrivit agerpres.

Schembri a declarat în faţa instanţei că a petrecut mai puţin de 30 de minute vorbind cu omul de afaceri Yorgen Fenech înainte ca acesta să fie arestat în legătură cu asasinarea jurnalistei malteze.


Citește și : Emily O’Reilly a fost realeasă în funcţia de Ombudsman European

Omul de afaceri Yorgen Fenech, despre care un martor a declarat în faţa judecătorilor că este cel care a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphne Caruana Galizia, a fost arestat la 20 noiembrie.

Daphne Caruana Galizia a fost ucisă la 16 octombrie 2017 cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija.

Ultimele evoluţii din anchetă au provocat un seism pe scena politică malteză, ducând la demisiile mai multor demnitari şi la anunţul premierului socialist Joseph Muscat că va demisiona după data de 12 ianuarie.

Schembri a fost nevoit să demisioneze din funcţie după ce a fost chestionat în legătură cu crima din octombrie 2017, dar nu a fost formulată nicio acuzaţie pe numele său. Întrebat de avocatul Marion Camilleri dacă l-a contactat pe Fenech, Keith Schembri a recunoscut că erau prieteni.

”Fenech m-a întrebat dacă cineva îl urmărea. I-am răspuns ‘nu’. El mi-a spus că pleacă cu ambarcaţiunea sa în Sicilia. I-am zis: ‘Crezi că este momentul potrivit pentru a părăsi Malta?’ ”, a explicat Keith Schembri.

Întrebat dacă la acea vreme era conştient că Yorgen Fenech este un suspect în acest caz, Schembri a recunoscut că ştia acest lucru.

Pe blogul său, intitulat Running Commentary, Daphne Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de fapte de corupţie, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul maltez Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume a apărut în scandalul Panama Papers, Egrant Inc., era deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Aceasta ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului Panama Papers.

Citește și : Camera Reprezentanţilor deschide dezbaterea privind punerea sub acuzare a lui Trump

O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi.

Documentele, regrupate sub denumirea de Panama Papers, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Ele atestă că mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.