DISTRIBUIȚI
AliExpress

Kazahstanul va reintroduce de la 5 iulie măsuri de carantină, sub o formă mai puţin severă, pentru combaterea epidemiei de COVID-19, care înregistrează o creştere a numărului de cazuri în fosta republică sovietică central-asiatică, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat al guvernului, se vor închide unele magazine neesenţiale, se vor limita deplasările între provincii, va fi redus programul transportului public şi se vor interzice adunările publice.


Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Măsurile ar putea fi ulterior înăsprite sau prelungite, precizează guvernul.

Preşedintele Kasim-Jomart Tokaev a dispus noi restricţii după ce numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut de peste şapte ori după ridicarea primelor măsuri, mai severe, la mijlocul lunii mai.

De data aceasta, după 5 mai legăturile aeriene şi feroviare între provincii vor funcţiona, la fel şi cele aeriene cu un număr limitat de ţări.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Spre deosebire de primele restricţii, kazahii vor avea voie să iasă din case la plimbare, dar în grupuri de cel mult trei persoane, iar restaurantele şi cafenelele vor putea rămâne deschise dacă deţin spaţii exterioare.

Fosta republică sovietică, cu o populaţie de 19 milioane de locuitori şi graniţe cu Rusia şi China, a confirmat până acum peste 42.000 de cazuri de COVID-19 şi 188 de decese, raportând că, în unele oraşe mari, spitalele şi-au atins capacităţile de primire.