DISTRIBUIȚI
Reuters

Trei femei-mame aflate în prima linie a nemulţumirilor sociale din ultimele luni în Kazahstan au fost plasate în arest pentru că, potrivit forţelor de ordine, au îndemnat la manifestaţii prevăzute să aibă loc sâmbătă, au anunţat joi avocaţii lor, informează AFP, potrivit agerpres.

Jazira Demeuova, Oksana Şevciuk şi Gulzipa Gjaukerova au fost plasate în arest preventiv în urma deciziei unui tribunal kazah, a declarat avocata primeia dintre cele trei femei, Gulnara Juaspaeva.


Citește și : Tusk îndeamnă la ‘implicarea Verzilor’ în împărţirea funcţiilor de rang înalt în UE

Femeile-mame, în special cele cu puţine venituri, au jucat un rol important în manifestaţiile care au marcat această ţară în ultimele luni, pe fondul unor mari dificultăţi economice.

Alegerile prezidenţiale anticipate care au avut loc la începutul lui iunie şi au fost câştigate de Kassîm-Jomart Tokaev, succesorul desemnat de liderul istoric al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, au fost marcate de importante manifestaţii şi de sute de arestări în această ţară din Asia Centrală bogată în resurse de hidrocarburi.

Cele trei femei plasate în arest sunt membre ale partidului „Alegerea democratică a Kazahstanului”, fondat de un fost bancher aflat în exil în Franţa, Muhtar Abliazov, care a îndemnat la manifestaţii sâmbătă, la cea cea de-a 79-a aniversare a lui Nazarbaev. Acesta continuă să aibă o influenţă considerabilă în Kazahstan.

Potrivit Gulnarei Juaspaeva, clienta ei a fost arestată miercuri, în timpul unei percheziţii la care poliţia a găsit la ea afişe care îndemnau la manifestaţii. Juaspaeva asigură că aceste documente „au fost plasate” de poliţie.

Citește și : SUA transferă drone militare la baza de la Câmpia Turzii

Avocatul Oksanei Şevciuk a denunţat o înscenare similară, cu descoperirea de către poliţie a unor fumigene la clienta sa.

Kassym-Jomart Tokaev a ordonat la sfârşitul lui iunie anularea a milioane de euro datorii ale familiilor sărace în speranţa de a atenua nemulţumirea socială şi a evita noi manifestaţii.