DISTRIBUIȚI

Preşedintele american Joe Biden nu exclude un ordin executiv vizând combaterea violenţei armate, dar pentru ca impactul să fie unul de durată Congresul ar trebui să adopte legislaţia privind controlul armelor, a afirmat miercuri vicepreşedintele Kamala Harris, în contextul recentelor atacuri care au avut loc în Statele Unite, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat CBS News, Harris a subliniat că Biden este gata să promulge două legi cu privire la arme care au fost deja adoptate de Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, şi a făcut apel la Senat să le adopte la rândul său.


Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat două rachete, o primă provocare pentru Biden

„Există articolul privind ordinul executiv, dar dacă vom avea o lege va fi ceva permanent, dacă (o asemenea măsură) va fi adoptată de Congres va deveni lege, este ceea ce ne-a lipsit până acum”, a insistat vicepreşedintele.

În opinia sa, SUA au nevoie de asemenea de un sistem universal de verificări ale identităţii şi antecedentelor (background checks) celor care cumpără arme şi de un standard federal de aplicare.

Citeşte şi: Un francez face 20 de ani de închisoare pentru UCIDEREA unei prostituate românce

Un bărbat a împuşcat mortal luni 10 oameni într-un supermarket din Colorado, la nici o săptămână după ce opt persoane au fost împuşcate mortal în mai multe saloane de masaj din Atlanta, crescând presiunile asupra preşedintelui Biden de a-şi respecta promisiunile din campania electorală că va obţine adoptarea unor legi pentru controlul armelor. Biden şi-a consacrat însă primele luni de preşedinţie distribuirii ajutoarelor de pandemie şi vaccinurilor anti-coronavirus.

SUA sunt ţara cu cea mai mare rată de proprietari civili de arme din lume, potrivit statisticilor RAND Corp. În acelaşi timp, potrivit grupului nonprofit Gun Violence Archive, peste 43.000 de oameni au murit împuşcaţi în Statele Unite pe parcursul anului trecut.