DISTRIBUIȚI
IDN-InDepthNews

Kamala Harris, care în ianuarie va deveni primul vicepreşedinte femeie al SUA, dar şi primul vicepreşedinte de culoare, a postat pe Twitter imagini cu ea vorbind cu preşedintele ales Joe Biden la telefon după ce presa a anunţat că au câştigat alegerile, potrivit agerpres.  

“Am reuşit, Joe! O să fii următorul preşedinte al Statelor Unite”, i-a spus ea lui Biden.


Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

Kamala Harris şi Joe Biden şi-au modificat informaţiile personale de pe Twitter. Harris a scris că este “vicepreşedintele ales al SUA, senator, soţie, mamă, mătuşă”.

Biden a scris că este “preşedinte ales, soţul lui Jill Biden, tată şi bunic mândru”. El a adăugat: “Pregătit să reconstruiesc mai bine pentru toţi americanii”.

Soţia lui Biden a postat o fotografie cu ea şi preşedintele ales în casă, ţinând o pancartă cu mesajul “Dr. şi preşedintele Biden locuiesc aici”.