DISTRIBUIȚI
Getty Images

Kamala Harris, prima femeie aleasă vicepreşedinte al SUA, a promis sâmbătă să se apuce imediat de lucru, într-o primă declaraţie după anunţul victoriei lui Joe Biden la scrutinul prezidenţial, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.  

„Acest scrutin înseamnă mult mai mult decât Joe Biden sau decât mine. Are legătură cu sufletul Americii şi cu disponibilitatea noastră de a lupta pentru el. Avem mult de lucru. Haideţi să începem”, a scris ea pe Twitter.


Citește și : Trump va contesta rezultatele scrutinului prezidenţial: ‘Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră’

Mass media americane l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania.

Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

În zgomotul claxoanelor şi al uralelor, o mulţime de oameni se îndrepta sâmbătă către centrul Washingtonului, în apropiere de Casa Albă, pentru a sărbători victoria democratului Joe Biden în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie, au constatat jurnalişti ai AFP.

Citește și : Biden îi cheamă pe americani ‘să se unească’: ‘Vom câştiga aceste alegeri!’