DISTRIBUIȚI

Kabulul a fost cuprins de beznă joi seară după ce o explozie de origine necunoscută a distrus un stâlp al liniei de înaltă tensiune care alimentează capitala afgană, a anunţat compania naţională de electricitate, relatează AFP, potrivit agerpres.

„O explozie a distrus un stâlp electric în sectorul Qala Murad Beg, în regiunea Kabul, şi a tăiat o linie de electricitate de 220 kV, iar în consecinţă aprovizionarea e întreruptă la Kabul şi în anumite regiuni”, a precizat compania într-un comunicat.


Citește și : Facebook începe SĂ PLĂTEASCĂ o parte din presa franceză

Pana de curent s-a produs în jurul orei 18.00 locale (13.30 GMT), într-un moment în care deja se înnoptase, aruncând oraşul în beznă, cu excepţia puţinelor clădiri echipate cu generatoare.

Originea exploziei nu este cunoscută în acest stadiu. Dar dacă este vorba despre un atac revendicat de organizaţia Statul Islamic (SI), angajată într-o campanie de destabilizare a regimului, atunci este un semn suplimentar că talibanii au devenit victime ale vechilor lor tactici, notează AFP.

Talibanii, atunci când conduceau insurecţia împotriva guvernului afgan şi a forţelor aliate, au recurs ei înşişi în mai multe rânduri la această metodă, în special pentru a reclama restabilirea electricităţii în zonele pe care le controlau.

Citește și : Sea-Watch 3 are la bord sute de migranţi şi aşteaptă să fie primită de un port european

Pentru aprovizionarea sa cu electricitate, Afganistanul, ţară devastată de 20 de ani de război, depinde în proporţie de trei sferturi de ţările vecine, în principal Uzbekistan şi Tadjikistan. După venirea la putere a talibanilor în luna august, regimul privat de ajutoare internaţionale le datorează partenerilor între 60 şi 90 de milioane de dolari, potrivit estimărilor.