DISTRIBUIȚI

Parchetul din Paris a cerut vineri inculparea pentru violuri şi plasarea în detenţie provizorie a controversatului teolog musulman elveţian Tariq Ramadan, a anunţat o sursă judiciară, informează AFP, potrivit agerpres.

Islamologul în vârstă de 55 de ani, vizat de două plângeri pentru viol în Franţa, s-a prezentat vineri după-amiaza în faţa unui judecător de instrucţie de la Paris. După ce miercuri a fost arestat preventiv, Parchetul de la Paris a deschis un proces pentru viol şi viol asupra unei persoane vulnerabile.


Citeşte şi: Fiul cel mare al lui Fidel Castro s-a sinucis

Au fost desemnaţi trei judecători, semn al complexităţii cazului sau al amplitudinii investigaţiilor preconizate.

În urma scandalului legat de producătorul american Harvey Weinstein, care a determinat în numeroase ţări victimele abuzurilor sexuale să vorbească, două femei l-au acuzat, la sfârşitul lui octombrie, pe teologul musulman că le-a violat, una la Lyon, în 2009, alta la Paris, în 2012.

La acea dată, acest nepot al fondatorului confreriei egiptene islamiste Fraţii Musulmani, acuzat de detractorii săi că promovează un islam politic, a denunţat ‘o campanie de calomnie’.

Citeşte: O camionetă a intrat în plin pe trotuarul din Shanghai. Cel puţin 18 răniţi – VIDEO

Prima reclamantă, Henda Ayari, 41 de ani, îl acuză pe islamolog că a violat-o într-un hotel din Paris în 2012. Ea a relatat deja scena în autobiografia sa, apărută în 2016, desemnându-l pe presupusul său agresor printr-un pseudonim şi sub trăsăturile unui predicator musulman care susţine conferinţe foarte prizate de public.

A doua plângere a fost depusă la sfârşitul lui octombrie anul trecut, la câteva zile după prima. Femeia de 40 de ani, care se prezintă sub pseudonimul ‘Christelle’, îl acuză pe teolog că a violat-o şi lovit-o în timpul singurei lor întâlniri, într-un hotel din Lyon, în 2009.

Înainte de a-l convoca pe Ramadan, poliţiştii au desfăşurat trei luni de anchetă, care a debutat prin audierea reclamantelor, la Rouen (nord-vest) şi Paris. Potrivit unei surse apropiate anchetei, numeroase conversaţii cu caracter erotic au fost ataşate la dosar şi zeci de persoane au fost audiate, în special femei care au mărturisit fapte similare, dar care nu au depus plângere nici până în ziua de azi.