DISTRIBUIȚI
© Global Look Press / Zamir Usmanov

Justiţia rusă a ordonat luni suspendarea activităţilor organizaţiilor având legături cu opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi şi aflate sub ameninţarea de a fi declarate ‘extremiste’ şi interzise, au anunţat colaboratorii acestuia, transmit AFP ş Reuters, potrivit agerpres.

‘Activităţile birourilor lui Navalnîi şi ale Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) au fost suspendate cu efect imediat’, a scris pe Twitter Ivan Jdanov, directorul FBK, însoţindu-şi mesajul de fotografii ale dispoziţiei luate de procuror în aşteptarea unui proces în urma căruia aceste activităţi ar putea fi interzise definitiv.


Citeşte şi: RENUNŢAŢI la distanțarea socială în iunie pentru a oferi oamenilor control asupra vieții lor, cer oamenii de știință – Black News

‘Ei urlă pur şi simplu: ne este frică de activităţile voastre, ne este frică de manifestaţiile voastre, ne este frică de consemnele voastre de vot’, a adăugat Jdanov.

La rândul său, biroul din Moscova al lui Navalnîi a comunicat pe Telegram că, în urma deciziei procurorului, ‘nu mai poate lucra în vechiul format’. ‘Ar fi prea periculos pentru angajaţii şi pentru susţinătorii noştri’, dar ‘vom continua, cu titlu personal, să luptăm contra corupţiei’, contra partidului la putere, Rusia Unită, şi a preşedintelui Vladimir Putin, a arătat biroul moscovit.

‘Nu va fi uşor să ne batem, dar vom câştiga cu siguranţă, pentru că suntem mulţi şi suntem puternici’, a subliniat aceeaşi organizaţie.

Parchetul din Rusia a cerut la mijlocul lunii aprilie ca organizaţiile cu legături cu Navalnîi să fie catalogate ca ‘extremiste’, ceea ce ar însemna interzicerea lor în Rusia şi riscul unor pedepse grele cu închisoarea pentru colaboratorii sau susţinătorii opozantului.

Parchetul acuză aceste organizaţii că încearcă să ‘creeze condiţiile destabilizării situaţiei sociale şi socio-politice’ în Rusia, ‘sub acoperirea unor sloganuri liberale’.

Cererea procurorului mai trebuie examinată de o instanţă, care a ţinut luni o primă audiere preliminară în acest caz.

Citeşte şi: UE îşi deschide porţile pentru americanii vaccinaţi – Black News

Aleksei Navalnîi, militant anticorupţie şi principalul opozant al Kremlinului, este închis într-o colonie penitenciară după o condamnare pentru fraudă, pe care el o denunţă ca fiind motivată politic.

Navalnîi a ieşit vineri dintr-o grevă a foamei începută cu 24 de zile în urmă în semn de protest faţă de condiţiile rele de detenţie, care i-au agravat starea de sănătate.