DISTRIBUIȚI
Pinterest

Tribunalul regional din Varşovia a dispus retragerea, cu titlu provizoriu, de către săptămânalul Gazeta Polska a autocolantelor anti-LGBT adăugate ediţiei sale din această săptămână, conform unei copii a deciziei obţinute joi de AFP, scrie agerpres.

Săptămânalul Gazeta Polska a adăugat la ediţia sa de miercuri autocolante reprezentând o mare cruce neagră peste curcubeul simbol al mişcării LGBT, cu inscripţia: „Aceasta este o zonă fără LGBT”.


Citește și : Activista pentru mediu Greta Thunberg a lansat o melodie pe teme de mediu împreună cu trupa britanică The 1975

„Tribunalul a dispus retragerea autocolantelor cu titlu provizoriu”, a declarat pentru AFP avocata Sylwia Gregorczyk-Abram, care îl reprezintă pe Bartosz Staszewski, militant LGBT care a depus cererea. Tribunalul a luat decizia miercuri.

„Instanţa a cerut de asemenea reclamantului să depună în 15 zile o plângere oficială pentru încălcarea drepturilor personale”, a adăugat ea.

„Vom depune o astfel de plângere. Vom cere să ni se prezinte scuze, însă revendicările noastre vor depinde de comportamentul editorului Gazeta Polska şi dacă autocolantele vor fi retrase sau nu”, a declarat pentru AFP avocatul Michal Wawrykiewicz, care îl reprezintă de asemenea pe reclamant.

O a doua cerere de retragere a autocolantelor a fost depusă de un grup de cinci personalităţi poloneze, printre care şi regizoarea de film Agnieszka Holland.

Citește și : Michel Barnier: Solicitările de modificare a acordului Brexit ale lui Boris Johnson sunt ‘inacceptabile’

Drepturile comunităţii LGBT au devenit obiectul unei dezbateri intense în această ţară catolică odată cu apropierea alegerilor legislative prevăzute pentru toamnă.

Preşedintele partidului Lege şi Justiţie (PiS, aflat la putere), Jaroslaw Kaczynski, care a calificat comunitatea LGBT drept o „ameninţare” pentru ţară, a făcut din această chestiune una dintre priorităţile campaniei formaţiunii sale, reluând declaraţii repetate ale Bisericii Catolice.

Inscripţia de pe autocolante se referă la mişcarea angajată de entităţi locale poloneze, deseori legate de PiS, care se declară „zone libere de ideologia LGBT”.

Sâmbătă, o paradă gay, prima organizată la Bialystok, în estul ţării, a fost atacată violent de suporteri de fotbal ultranaţionalişti.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki (PiS) a condamnat violenţele, dar nu şi campania anti-LGBT.

Ultimele sondaje de opinie sugerează că PiS ar putea fi reales la putere la scrutinul aşteptat în octombrie.