DISTRIBUIȚI

Justiţia irakiană a asigurat duminică că nu are dreptul de a dizolva parlamentul, aşa cum a susţinut influentul lider şiit Moqtada Sadr, care îi stabilise un termen de o săptămână şi îşi continuă confruntarea politică cu oponenţii săi, transmite AFP, potrivit agerpres.

Moqtada Sadr a cerut justiţiei să dizolve parlamentul pentru a deschide calea unor alegeri legislative anticipate, în timp ce susţinătorii săi protestează sit-in de la sfârşitul lunii iulie lângă clădirea parlamentului pentru a face presiuni asupra rivalilor săi, influentele facţiuni şiite pro-iraniene din Cadrul de coordonare.


Citeşte şi: DEZASTRU în capitala Armeniei (VIDEO)! 20 de oameni sunt daţi DISPĂRUŢI după explozia din inima Erevanului – Black News

Sadr justificase acest apel la justiţie menţionând că după alegerile legislative din octombrie 2021 termenele stabilite de Constituţie pentru numirea unui nou preşedinte şi a unui nou şef de guvern nu au fost respectate.

„Consiliul Suprem al Magistraturii nu este competent să dizolve parlamentul”, a anunţat instituţia judiciară într-un comunicat, precizând că prerogativele sale „nu o autorizează să se amestece în treburile celor două puteri, legislative şi executive, în aplicarea prevederilor principiul separării puterilor” în stat.

Potrivit Constituţiei, o dizolvare a parlamentului are nevoie de votul majorităţii absolute şi poate fi solicitată de o treime din deputaţi, sau de prim-ministru cu acordul preşedintelui.

Consiliul Suprem al Magistraturii este de acord cu criticile lui Sadr referitoare la „încălcările constituţionale” reprezentate de „nealegerea unui preşedinte al republicii, a unui prim-ministru şi absenţa unui guvern format în termenele constituţionale”.”Este o situaţie inacceptabilă ce trebuie remediată şi nu trebuie repetată”, se mai spune în declaraţie.

Actualul impas a început atunci când curentul sadrist a refuzat o candidatura pentru funcţia de prim-ministru prezentată de Cadrul de Coordonare la sfârşitul lunii iulie.

Citeşte şi: Zece avioane ale oligarhilor ruşi sunt BLOCATE în Germania – Black News

Fiecare tabără îşi desfăşoară acum propriul sit-in la Bagdad pentru a pune presiune asupra părţii adverse, fără a lăsa totuşi ca situaţia să degenereze în violenţă.

Referindu-se pe Twitter la aceste două sit-in-uri, un prieten apropiat al liderului şiit Moqtada Sadr, Saleh Mohamed al-Iraqi, a considerat că este timpul să arătăm „care dintre cele două tabere are cel mai mare număr” de susţinători. El a făcut apel la susţinătorii sadrişti din întreaga ţara să se mobilizeze în Bagdad pentru un „protest de milioane de persoane”. Mitingul, „de ne-egalat din punct de vedere al participării” va avea loc sâmbătă, 20 august, de la ora locală 17:00 (14:00 GMT), a spus el duminică seara.