DISTRIBUIȚI
epa

Jurnalistul rus critic al Kremlinului, Arkadi Babcenko, a cărui moarte fusese anunţată marţi de autorităţile ucrainene, este în realitate în viaţă şi a apărut miercuri în faţa presei, Kievul explicând că ‘asasinarea sa’ a fost parte a unei operaţiuni speciale cu scopul de a dejuca un asasinat comandat de Rusia, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

‘Datorită acestei operaţiuni, noi am reuşit să dejucăm o provocare cinică şi să documentăm pregătirea acestei crime de către serviciile speciale ruseşti’, a declarat şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Griţak, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Arkadi Babcenko, precizând că această ‘provocare’ viza asasinarea jurnalistului.


‘A fost o operaţiune specială’, a subliniat Griţak, adăugând că un suspect a fost reţinut. Şeful SBU a menţionat că pentru asasinarea jurnalistului ‘serviciile speciale ruse au racolat un cetăţean ucrainean G.’ Acesta a primit sarcina de a găsi contra cost persoane care să comită, pe lângă asasinarea lui Babcenko, atacuri teroriste cu numeroase victime.

Citește și : OMC ‘trebuie reformată în profunzime’, afirmă ministrul francez al finanţelor

Jurnalistul rus, care până acum câteva ore era considerat mort, a spus că fusese avertizat cu privire la pregătirea unui asasinat la comandă la adresa sa acum o lună şi că pentru viaţa sa s-au plătit 40.000 de dolari.

‘Au venit la mine nişte oameni acum o lună. Mi-au spus: există o comandă pentru uciderea ta. Banii au fost deja transferaţi. Din câte ştiu, era vorba de 40.000 de dolari. Viaţa mea nu e chiar ieftină… Mi-au arătat nişte documente, datele mele din paşaport, fotografia mea din paşaportul meu. E fotografia făcută chiar pentru paşaport’, a spus Babcenko, citat de agenţia de presă Unian. În acel moment, el a înţeles că informaţiile provin de la instituţiile ruse şi că aceste informaţii puteau fi obţinute doar de serviciile speciale.

Jurnalistul mai spune că atacul împotriva sa se pregătea înainte de finala Ligii Campionilor a UEFA, care a avut loc la Kiev în data de 26 mai.

Marţi seara, agenţiile de presă ucrainene au informat că jurnalistul rus Arkadi Babcenko, oponent virulent al Kremlinului, a fost ucis cu trei gloanţe în spate pe scara blocului în care locuia la Kiev.

Citește și : Afganistan: Atac armat asupra Ministerului de Interne; un atacator s-a detonat