DISTRIBUIȚI
Time

Un prieten al editorialistului Jamal Khashoggi, asasinat în 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a declarat marţi că acesta a primit ameninţări cu moartea din partea unui apropiat al prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, supranumit MBS, la reluarea unui proces simbolic în Turcia, relatează AFP , scrie news.ro .

În total 20 de saudiţi – inclusiv doi apropiaţi ai lui MBS – sunt judecaţi în contumacie la Istanbul, cu privire la asasinarea lui Khashoggi în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul la 2 octombrie 2018.


A doua audiere a avut loc marţi.

Citește și : Poliția germană a întrerupt o înmormântare la care participau 400 de persoane

Un opozant egiptean, Ayman Nour, care era un apropiat al lui Khashoggi, a declarat marţi la tribunal că defunctul jurnalist a fost ameninţat de către Saoud al-Qahtani, un fost consilier al prinţului moştenitor, care se află între acuzaţi, scrie presa turcă.

”Jamal mi-a povestit că primea ameninţări cu moartea de la Qahtani şi de la anturajul acestuia”, a declarat Nour, citat de cotidianul Sabah.

Un fost apropiat al puteriisaudite, Khashoggi a devenit un disident, acuzat de legături cu confreria Fraţii Musulmani, urâtă de Riad.

Acest fost colaborator al cotidianului american The Washington Post (WP), ale cărui rămăşiţe nu au fost găsite niciodată, avea vârsta de 59 de ani.

Asasinarea sa a aruncat Riadul într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea lui Mohammed bin Salman.

Riadul a anunţat că acesta a fost ucis într-o operaţiune neautorizată, însă oficiali turci şi americani consideră că acest asasinat nu ar fi putut fi comis fără aprobarea lui MBS.

Un proces – opac – a avut loc în Arabia Saudită, în urma căruia cinci persoane au fost condamnate la moarte.

În septembrie, pedepsele acestora au fost comutate la 20 de ani de închisoare.

Relaţiile Ankarei cu Riadul, doi rivali regionali, s-au degradat în mod considerabil după asasinat.

În acest context tensionat, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi regele saudit Salman au purtat sâmbătă o rară convorbire la telefon, înaintea unui summit G20.

Citește și : Austria înregistrează un record de decese de coronavirus și anunță când va începe vaccinarea în masă a populației

Procesul de la Istanbul a fost deschis în iulie. Autorităţile turce îi prezintă pe Qahtani şi pe generalul Ahmed al-Assiri, fostul număr doi la serviciile de informaii saudite, drept comanditarii asasinatului.

În cadrul audierilor de marţi, tribunalul a respins o cerere a ONG-ului Reporters sans frontières (RSF) de a se constitui parte civilă.

”Suntem dezamăgiţi (…), însă vom continua să urmărim acest proces îndeaproape şi să îndemnăm la respectarea normelor internaţionale”, a subliniat în instanţă directoarea campaniilor internaţionale ale RSF Rebecca Vincent.

Procesul a fost amânat la 4 martie.