DISTRIBUIȚI
risingsunchatsworth.co.za

Ilia Azar, jurnalist şi activist rus, a fost eliberat, duminică, după zece zile petrecute în detenţie pentru un protest solitar la Moscova, relatează AFP, potrivit news.ro .

“Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, dar cel mai important este să ne susţinem dreptul de a manifesta paşnic. Din nefericire, situaţia s-a înrăutăţit în ceea ce priveşte acest drept”, a notat Azar pe Facebook.


Citește și : Juan Guaido apare pe străzile Venezuelei în mai multe înregistrări video

Ilia Azar, în vârstă de 35 de ani, este jurnalist al cotidianului de opoziţie Novaia Gazeta. Azar a fost arestat în luna mai pentru că a manifestat singur pentru a-l susţine pe un fost poliţist, Vladimir Voronţov, cunoscut pentru activitatea în domeniul încălcării legii de către forţele de ordine şi arestat în luna mai.

Manifestaţiile solitare sunt o formă de protest curentă în Rusia, deoarece pentru acestea nu este nevoie de autorizaţie.

Totuşi, poliţia a considerat în cazul lui Azar că jurnalistul a încălcat interdicţia de organizare de manifestaţii în perioada de izolare cauzată de pandemia de coronavirus.

Condamnarea lui Azar la 15 zile de închsoare, redusă la 10 zile, a dus la proteste ale colegilor şi susţinătorilor bărbatului, dintre manifestanţi câteva zeci fiind chiar reţinuţi.

Citește și : O nouă serie de proteste paşnice în majoritatea oraşelor din SUA

Condamnarea lui Ilia Azar a fost denunţată de Amnesty International şi de OSCE.

Vara trecută, Azar a participat la organizarea unei serii de manifestaţii antiguvernamentale la Moscova.