DISTRIBUIȚI
NewsBeezer

Autorităţile venezuelene au împiedicat luni intrarea în ţară a jurnalistului englez John Carlin, care a fost declarat indezirabil şi ulterior a fost deportat de pe Aeroportul Internaţional Simon Bolivar, de lângă Caracas, transmite EFE, potrivit agerpres.

Dată fiind această situaţie, organizatorii vizitei lui Carlin în Venezuela au anunţat într-un comunicat că evenimentele la care urma să participe acesta au fost la rândul lor suspendate.


Citește și : Încheierea audierii în justiţie a premierului israelian Netanyahu (avocat)

Echipa de organizare a explicat pentru EFE că britanicul a ajuns după-amiază în Venezuela şi a plecat în jurul orei 23:00 GMT după mai multe încercări nereuşite de a demonstra autorităţilor de imigraţie motivele intrării sale în ţară.

„Socotim inexplicabilă această decizie dat fiind că l-am invitat pe dl.Carlin pentru a promova valorile toleranţei şi importanţa negocierii în rezolvarea conflictelor în lumina experienţei sale din Africa de Sud şi a prieteniei sale cu Nelson Mandela”, arată comunicatul.

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Presă a condamnat deportarea şi a învinuit guvernul lui Nicolas Maduro pentru incident.

„(…) Altă deportare ilegală care atentează la libertatea de expresie şi la dezbaterea pluralistă de idei”, a scris pe Twitter sindicatul, cu referire la interzicerea intrării în Venezuela a jurnalistului şi scriitorului John Carlin.

Citește și : Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

Carlin, câştigător al premiului Ortega y Gasset, este faimos, printre alte lucrări, pentru cartea sa Factorul Uman, care a servit ca bază pentru pelicula Invictus, ce se concentrează pe echipa naţională de rugby după abolirea sistemului segregaţionist din Africa de Sud.

În cadrul vizitei sale în Venezuela, John Carlin avea prevăzute întâlniri private cu lideri politici şi jurnalişti, precum şi o apariţie publică pentru a vorbi despre tranziţia politică şi socială din Africa de Sud.

În ultimii cinci ani, în Venezuela, zeci de jurnalişti au fost reţinuţi timp de câteva ore sau au fost răniţi pe teren, în timp ce mai mulţi comunicatori străini au fost deportaţi pentru diverse motive.