DISTRIBUIȚI
Wikimedia Commons

Jurnaliştii străini din China spun că mediul în care îşi fac meseria s-a înrăutăţit în ultimul an, în contextul în care autorităţile restricţionează accesul la unele părţi din ţară şi se folosesc de reînnoirea vizelor pentru a pune presiune pe corespondenţii de presă, conform unui sondaj făcut public marţi la Beijing, citat de dpa, potrivit agerpres.

Sondajul anual al Clubului corespondenţilor de presă străini din China (FCCC) relevă că 40% dintre respondenţi consideră că s-au înrăutăţit condiţiile de lucru în 2017, comparativ cu 29% în 2016.


Citeşte şi: CIA preconizează un amestec al Rusiei în alegerile americane din noiembrie

Părţi din China, cum ar fi provincia Xinjiang din vestul extrem al ţării, unde au loc tulburări, sau zone din apropiere de graniţa cu Coreea de Nord, au devenit tot mai greu de accesat de corespondenţii străini, arată sondajul.

FCCC susţine că „agenţi locali de securitate deghizaţi în bătăuşi au intensificat intimidările” faţă de corespondenţii din zonă.

Aproximativ 15% dintre participanţii la sondaj au spus că s-au confruntat cu probleme la reînnoirea vizelor, comparativ cu 6% în 2016.

FCCC precizează că are cunoştinţă de cinci organizaţii internaţionale de presă care au întâmpinat dificultăţi privind vizele, „aparent legate de relatările lor”.

Citeşte şi: Şicane periculoase deasupra Mării Negre. Ruşii au interceptat un avion-spion american

„Printre dificultăţi se numără întârzierile mari în aprobarea (vizelor), acordarea de legitimaţii cu un termen de valabilitate neobişnuit de mic şi refuzul direct al autorităţilor chineze de a emite acreditări”, se arată în concluziile sondajului.

FCCC se declară de asemenea îngrijorat în legătură cu „disponibilitatea autorităţilor chineze de a folosi interacţiunile cu media străine ca dovezi ale unor fapte nelegale”.