DISTRIBUIȚI
Greek Reporter

Reprezentanţi ai mass-media independente din Belarus au tras un semnal de alarmă în legătură cu înăsprirea represaliilor din partea regimului de la Minsk, într-un apel video pe care l-au difuzat pe 14 ianuarie şi în care detaliază obstacolele cu care ei se confruntă în exercitarea profesiei de la mijlocul anului 2020, conform agenţiei de presă Tut.by, potrivit agerpres.  

Printre practicile aplicate de regim pentru reducerea presei la tăcere, aceştia subliniază în mesajul lor video (https://www.youtube.com/watch?v=vXuMsM6sQCM&feature=youtu.be) agresarea fizică a reprezentanţilor mass-media, arestarea lor pentru 24 de ore, deschiderea de dosare penale, refuzul acreditărilor.


Citește și : Un studiu relevă succesul iniţial al campaniei de vaccinare în Israel

Suma totală a amenzilor aplicate jurnaliştilor din Belarus de la mijlocul anului trecut până în prezent se ridică la 59.891 de ruble belaruse. În aceeaşi perioadă, 97 de jurnalişti au fost în arest administrativ, nouă reprezentanţi ai mass-media sunt încarceraţi şi la ora actuală într-un centru de arest preventiv.

În total, regimul de la Minsk a operat 477 de reţineri de jurnalişti în timpul exercitării profesiunii lor anul trecut.

În luna decembrie, autorităţile de la Minsk au arestat întreaga conducere a Clubului de presă care se ocupă de proiecte de pregătire în domeniul jurnalismului.

Fondatoarea acestei organizaţii a fost acuzată de neplata impozitelor. Directorul de programe, Alla Şarko, directorul financiar, Oleg Olşevski, cameramanul Piotr Sluţki, precum şi un membru al Consiliului de coordonare, fost jurnalist al televiziunii belaruse care a participat la proiectele Academiei Clubului de presă, Ksenia Luţkina, a fost acuzată de complicitate. Toţi aceştia au fost declaraţi deţinuţi politici.

La 13 ianuarie, s-a aflat despre arestarea jurnalistului şi managerului media Andrei Aleksandrov, în baza art. 342 din Codul penal belarus ‘Organizare şi pregătire de acţiuni ce încalcă grav ordinea publică sau participarea activă la acestea’.

‘Activitatea jurnaliştilor din Belarus în perioada postelectorală din 2020 a devenit aproape imposibilă: arestări şi încarcerări, suspendarea acreditărilor şi a statutului de mass-media, agresiuni fizice şi dosare penale’, subliniază reprezentanţi ai mai multor media independente din Belarus în mesajul lor video, în care sunt expuse cazurile unora dintre ei. În aceste condiţii, ei trag un semnal de alarmă, spunând că este practic imposibil să-şi exercite meseria.

‘Cerem imediat eliberarea reprezentanţilor mass-media şi a deţinuţilor politici, încetarea persecutării lor, aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de încălcarea drepturilor jurnaliştilor şi cetăţenilor conform legii’, susţin reprezentanţii mass-media independente din Belarus.

Printre cazurile expuse în apelul video este cel al jurnalistei Natalia Lubnevskaia de la portalul ‘Naşa Niva’, care la 10 august acoperea o acţiune de protest la Minsk. Chiar dacă purta o vestă albastră cu înscrisul ‘Presa’, în ea s-a tras de la mică distanţă cu gloanţe de cauciuc, dintre care unul a rănit-o. ‘Naşa Niva’ a publicat o înregistrare video cu momentul în care un militar din cadrul forţelor de securitate trage în corespondenta sa.

Citește și : Japonia va studia cazurile de infectare după vaccinarea anti-COVID

Reportera a stat 38 de zile în spital, iar apoi a continuat o perioadă de recuperare acasă. Natalia Lubnevskaia a depus o cerere la Comitetul de anchetă pentru deschiderea unui dosar penal pentru faptul că i-au fost cauzate vătămări corporale. Anchetatorii au venit să o interogheze de două ori, dar nu au deschis niciodată un dosar penal.

La 21 septembrie, ‘Naşa Niva’ a aflat că riscă o amendă pentru că nu a ‘comunicat la timp organelor abilitate despre acest incident’ petrecut în timpul exercitării profesiei. Este un caMariana Ionescuz unic în istoria mass-media din Belarus, susţin jurnaliştii, indicând că redactorul şef al publicaţiei, Egor Martinovici, – care ar fi trebuit să informeze autorităţile cu privire la incident – fusese reţinut în acea perioadă şi se afla în arestul poliţiei.