DISTRIBUIȚI

Jumătate din populaţia Uniunii Europene este de acum vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19, potrivit unei numărători realizate de jurnaliştii de la AFP în baza informaţiilor obţinute din surse oficiale, marţi, la ora 11:00 GMT, transmite agerpres.

În total, 223,8 milioane de persoane din UE au primit ambele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19, o singură doză de vaccin după ce s-au vindecat de această boală sau un vaccin administrat într-o singură doză.


Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 13 au depăşit deja pragul de 50% de persoane vaccinate cu schemă completă, după modelul celor mai populate patru state din blocul european: Spania (58%), Italia (54%), Franţa (53%) şi Germania (52%).

Ţările din UE cu cele mai mari procente de populaţie complet vaccinată sunt Malta (74%), Belgia (59%) şi Spania (58%). La polul opus se situează, la mare distanţă, Bulgaria (14%) şi România (25%).

Aproape 60% din populaţia din UE (59,5%) a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, acest procent reprezentând 265,9 milioane de persoane.

Uniunea Europeană, care continuă să îşi vaccineze populaţia într-un ritm susţinut, a depăşit de acum Statele Unite: la 1 august, americanii vaccinaseră cu schemă completă 49,7% din populaţia lor (comparativ cu 49,8% pentru UE) şi aveau 57,8% de persoane vaccinate cu cel puţin o doză (comparativ cu 59,3% pentru UE).

Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

În fiecare zi din săptămâna trecută, UE a administrat doze de vaccinuri anti-COVID-19 pentru 0,6% din populaţia sa, un ritm de vaccinare care a început să scadă, dar care rămâne totuşi de trei ori mai mare decât cel din Statele Unite (0,2%).

Până în prezent, patru vaccinuri anti-COVID-19 sunt aprobate în Uniunea Europeană: cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson. În plus faţă de aceste vaccinuri, Ungaria şi Slovacia utilizează şi vaccinuri neaprobate deocamdată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), dezvoltate în Rusia şi în China.