DISTRIBUIȚI
defence world

Serviciul vamal german a confiscat un lot de jumătate de tonă de accesorii pentru arme de foc din SUA destinate Austriei luna trecută, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a biroului federal al vămilor de la Frankfurt, relatează dpa, potrivit agerpres.

Camionul, care transporta „o gamă variată de echipamente pentru arme de foc” cu greutatea de 500 kg, a fost confiscat pe 23 mai, a spus purtătoarea de cuvânt, precizând că autorităţile nu au primit permisele necesare pentru acest lot.


Citește și : Theresa May se concentrează acum pe agenda sa politică internă

„Lotul destinat unui furnizor de arme din Austria urma să fie adus la aeroport cu camionul”, a spus ea.

Printre obiectele confiscate se află vizoare pentru laser, lanterne tactice şi paturi de pistol cu lasere încorporate. Lanternele tactice, care îndreaptă raze de lumină către ţintă, şi sistemele laser sunt interzise, în timp ce paturile de pistol sunt definite ca parte componentă a unei arme în conformitate cu reglementările vamale germane.

Lotul a fost din acest motiv confiscat pentru investigaţii suplimentare.

Restul lotului era format din diferite alte vizoare, telemetre, telescoape şi alte componente minore, care nu sunt vizate de legislaţia pentru arme.

Dar bunurile nu au fost însoţite de o documentaţie corectă şi nu au putut trece de controlul vamal, notează dpa.

Citește și : Boris Johnson SCAPĂ de urmărire în justiţia britanică