DISTRIBUIȚI
Reuters

Poliţia britanică a anunţat joi că l-a arestat pe Julian Assange şi în vederea unei extrădări în Statele Unite, pe lângă încălcarea condiţiilor eliberării sub cauţiune în Regatul Unit, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Scotland Yard precizează într-un comunicat că Assange a fost ”arestat de asemenea în numele autorităţilor din Statele Unite, la ora locală 10.53 (12.53, ora României), după aducerea sa la sediul central al Poliţiei din Londra. Acesta este un mandat de extrădare în baza Secţiunii 73 a Legii extrădării (Extradition Act)”.


Citește și: Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost ARESTAT

Fondatorul WikiLeaks a primit azil politic în Ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, după ce a fost eliberat pe cauţiune în timp ce era vizat de o cerere de extrădare în Suedia cu privire la acuzaţii de viol şi agresiuni sexuale.

Aceste acuzaţii au fost abandonate, însă Assange era vizat în continuare de un mandat de arestare cu privire la încălcarea condiţiilor eliberării.

Citește și: Brexitul a fost AMÂNAT până la sfârșitul lui octombrie

Separat, Assange este vizat de ani de zile de Departamentul Justiţiei, în legătură cu rolul jucat de WikiLeaks în publicare a sute de mii de documente guvernamentale secrete.