DISTRIBUIȚI
afp

Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi-a exprimat vineri sprijinul pentru Partidul Popular spaniol (Partido Popular) înaintea alegerilor parlamentare din Spania prevăzute pentru 10 noiembrie, subliniind că doar o victorie pentru formaţiunea condusă de Pablo Casado poate asigura depăşirea actualului impas politic din ţara iberică, indică un comunicat al PPE, potrivit agerpres.

”Doar o victorie pentru Partido Popular în alegerile generale din duminica aceasta poate garanta formarea unui guvern stabil şi pune capăt actualului blocaj politic din Spania. Partido Popular s-a dovedit a fi principala forţă politică capabilă de a se angaja într-un dialog deschis cu alte forţe politice pentru a ajunge la un larg consens. Partido Popular a plasat mereu interesele ţării pe primul plan şi s-a concentrat pe ceea ce îi priveşte cu adevărat pe cetăţeni, chiar dacă aceasta a însemnat luarea unor decizii dure şi nepopulare care i-au permis ţării să devină una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din Europa, creând locuri de muncă şi îmbunătăţind bunăstarea cetăţenilor”, a menţionat Joseph Daul.


Citeşte şi: EXPLOZIE puternică la cea mai mare rafinărie din Siria. Cel puţin un om a murit!

Potrivit acestuia, preşedintele Partidului Popular spaniol, Pablo Casado, reprezintă o nouă generaţie a liderilor PPE, ”plini de energie, cu o viziune europeană şi angajaţi faţă de valorile Uniunii Europene”.

Partidul Popular European (PPE) este cea mai mare formaţiune paneuropeană, incluzând în prezent 84 de partide din 43 de ţări, preşedinţii în exerciţiu ai Comisiei Europene şi Consiliului European, nouă şefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană şi patru din afara UE, 14 membri ai Comisiei Europene la final de mandat şi cel mai mare grup politic (182 de membri) din Parlamentul European. 

Citeşte şi: CĂDEREA Zidului Berlinului: 9 noiembrie 1989, ziua care A SCHIMBAT lumea!