DISTRIBUIȚI
DW

Dozele de rapel determină o creştere a eficacităţii vaccinului Johnson&Johnson împotriva maladiei COVID-19, potrivit unor date medicale noi publicate marţi de compania americană, informează AFP, potrivit agerpres.

Serul produs de J&J a fost conceput iniţial pentru a fi administrat sub forma unui vaccin monodoză. Dar, după ce a doua doză a fost injectată la aproximativ două luni (56 de zile) după prima doză, nivelurile de anticorpi detectaţi au crescut „de patru până la şase ori”, a anunţat compania farmaceutică americană într-un comunicat.


Citește și : Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

Eficacitatea acestui vaccin împotriva cazurilor simptomatice ale maladiei COVID-19 la cel puţin 14 zile după administrarea dozei de rapel a fost de 75% şi de 100% împotriva formelor grave ale bolii, conform datelor furnizate de un studiu clinic desfăşurat în mai multe ţări pe persoane cu vârste de peste 18 ani.

În Statele Unite, eficacitatea împotriva cazurilor simptomatice (moderate şi grave) a crescut până la 94% după administrarea dozei de rapel.

Cu titlu de comparaţie, potrivit celor mai recente date ale studiului clinic iniţial, bazat pe o singură doză de vaccin J&J, eficacitatea acestui ser în Statele Unite împotriva cazurilor simptomatice era de 70%.

Potrivit companiei Johnson&Johnson, variantele aflate în circulaţie ale noului coronavirus reduc eficacitatea acestui vaccin împotriva formelor grave ale bolii.

În acelaşi timp, nivelurile de anticorpi sunt încă ridicate atunci când a doua doză este administrată, după şase luni de la injectarea primei doze: ele cresc de nouă ori la o săptămână după injectare şi de 12 ori la patru săptămâni după administrarea dozei de rapel.

Compania americană a precizat că a transmis aceste date medicale către Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) şi că le va transmite în curând şi altor autorităţi cu rol de reglementare medicală din lumea întreagă.

Informaţiile publicate marţi reprezintă o veste bună pentru cei 15 milioane de americani vaccinaţi cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson. Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat că doreşte să demareze o campanie de rapel pentru rezidenţii adulţi vaccinaţi cu serurile produse de Pfizer şi Moderna, dar a precizat că aşteaptă mai multe date medicale despre serul dezvoltat de Johnson&Johnson.

O decizie despre modalităţile de administrare a dozelor de rapel pentru vaccinul Pfizer este aşteptată în zilele următoare în Statele Unite.

Totodată, J&J a publicat noi date medicale obţinute între martie 2021 şi sfârşitul lunii iulie 2021 despre eficacitatea vaccinului său la nivel global în condiţii reale (în afara studiilor clinice) de la 390.000 de persoane vaccinate cu acest ser.

Citește și : Incendiile din vara acestui an au provocat emisii record de CO2

Potrivit acestui studiu în condiţii reale, eficacitatea vaccinului J&J împotriva riscului de infectare este de 79% şi de 81% împotriva riscului de spitalizare.

„Vaccinul nostru monodoză generează o reacţie imunitară puternică şi o memorie imunitară durabilă”, a declarat în acelaşi comunicat Mathai Mammen, directorul departamentului de Cercetare şi dezvoltare din cadrul companiei Johnson&Johnson. „Iar atunci când rapelul este administrat, protecţia împotriva COVID-19 creşte şi mai mult”, a adăugat el.