DISTRIBUIȚI
bbc

Premierul conservator în exerciţiu Boris Johnson şi adversarul său laburist Jeremy Corbyn şi-au jucat miercuri, cu câteva ore înaintea unui scrutin crucial în privinţa Brexitului, ultimele cărţi în vederea obţinerii victoriei în aceste alegeri legislative anticipate ce se anunţă strânse potrivit ultimelor sondaje, relatează AFP, potrivit news.ro .

La finalul unei campanii în care a pregătit gogoşi, a schimbat o roată de Formula 1 şi a pulverizat un fals zid simbolizând ”impasul” Brexitului – cu un buldozer, liderul conservator şi-a început ziua livrând sticle de lapte la Guiseley, în Yorkshire, în nordul Angliei, spre surpriza cuplului care i-a deschis uşa.


Citește și : Procesul în procedura demiterii lui Trump ar putea începe în ianuarie

El a pregătit apoi o plăcintă din carne de vită şi bere, pe care a comparat-o cu acordul Brexitului pe care l-a încheiat cu Uniunea Europeană (UE), dar care nu a fost ratificat în Parlament din cauza lipsei unei majorităţi. Johnson intenţionează să-l ”reîncălzească” şi să servească textul deputaţilor, în cazul în care obţine o victorie.

”Îl băgăm la cuptor, dăm cu uşa, îl scoatem şi, iată, am făcurt Brexitul!”, a declarat Boris Johnson.

Ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, cu promisiunea de a scoate ţara din UE, fostul primar al Londrei îşi consacră ultimele deplasări nordului şi centrului Angliei şi Ţării Galilor, regiuni care votează tradiţional cu Partidul Laburist, dar care sunt în favoarea Brexitului.

El a convocat aceste alegeri cu speranţa de a obţine o majoritate absolută care să-i permită să scoată procesul din impas şi să dea pagina acestei saga care-i împarte în mod profund ţara de la referendumul din 2016, în care tabăra ”Leave” a obţinut aproape 52% din voturile expirmate.

”MIRAJE”

Adversarul său Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (Labour), şi-a strâns oamenii înainte de zori la Glasgow, în Scoţia, unde speră să să-i înfrângă pe separatiştii din cadrul SNP. El a promis ”speranţă” şi ”securitate” alegătorilor şi l-a atacat pe Boris Johnson pe tema lipsei sale de sinceritate, acuzându-l că ”face promisiuni care se transformă în miraje a doua zi”.

În faţa recentei creşteri a Partidului Laburist în sondaje, Boris Johnson a agitat ”veritabilul risc” al unui Parlament fără majoritate, care ar prelungi criza politică.

”Noi ne batem pentru fiecare vot”, a declarat el miercuri.

Ultimul sondaj din campanie, publicat de Institutul YouGov prezintă Partidul Conservator (Tories) în fruntea intenţiilor de vot, cu 339 de mandate din 650. Sunt cu 20 de deputaţi mai puţini decât la precedentele proiecţii ale YouGov, de la 28 noiembrie, însă cu 22 mai mulţi decât în precedentul scrutin din 2017.

Citește și : Kyriakos Mitsotakis: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

Potrivit institutului, un asemenea rezultat ar constitui ”cea mai bună performanţă a conservatorilor din 1987”, în timpul lui Margaret Thatcher. Însă marja de eroare, impactul unui eventual vot util şi recenta tendinţă în favoarea Partidului Laburist pot conduce la un Parlament fără majoritate.

”SCOR STÂNS”

Sondajul YouGov sugerează că Partidul Conservator a reuşit să seducă alegătorii frustraţi de faptul că nu şi-au văzut realizat votul în favoarea Brexitului, în detrimentul Partidului Brexitului, susţinătorul unei rupturi clare cu UE.

La rândul său, Partidul Laburist, favorabil unui nou referendum care dă de ales între un nou acord al Brexitului şi o rămânere în UE, pare că a sedus alegătorii care ar fi putut să voteze cu Partidul Liberal Democrat (Lib-dem), care promite să renunţe pur şi simplu la ieşirea din UE.

Conservatorii şi laburiştii promit şi unii şi alţii schimbări radicale.

Boris Johnson se angajează să scoată Regatul Unit din UE până la 31 ianuarie, după trei amânări.

Jeremy Corbin, foarte de stânga, promite o ”revoluţie industrială verde” şi miliarde serviciilor publice, mai ales în domeniul sănătăţii, care suferă consecinţele anilor de austeritate conservatoare.

Cu privire la Brexit, el intenţionează să organizeze un nou referendum, dar să rămână ”neutru”, o poziţie criticată din cauza unei lipse de claritate.

”Toată lumea crede că totul se va termina dacă înving conservatorii, dar nu este aşa, va dura încă ani de zile”, suspină Judy Wilkinson, o alegătoare cu care AFP s-a întâlnit la Londra. ”Toată lumea va suferi. Vor exista în continuare persoane fără adăpost, iar modificările climatice au fost pur şi simplu uitate”, cu toate că ele ”sunt cea mai importantă problemă cu care ne confruntăm”.

În pofida faptului că este ”împotriva Brexitului”, Steve Banham apreciază că este necesar să fie acceptat rezultatul referendumului din 2018. El spune că va vota cu conservatorii, ”pentru că e nevoie să mergem înainte, iar întreprinderile au nevoie de claritate”.