DISTRIBUIȚI
The New Yorker

Rusia s-a ‘împotmolit’ în Siria şi vrea ca alte state să finanţeze reconstrucţia acestei ţări, ceea ce este puţin probabil să se întâmple atât timp cât Iranul şi aliaţii săi nu se retrag de pe teritoriul sirian, a declarat miercuri John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, citat de Reuters, scrie agerpres.

Aflat într-o vizită în Israel, John Bolton a specificat pentru Reuters că SUA nu au decât obiective limitate în Siria.


Citește și : 115 migranţi au escaladat gardul de sârmă ghimpată la frontiera dintre Maroc şi Spania

‘Interesele noastre vizează finalizarea distrugerii califatului teritorial creat de gruparea jihadistă Statul Islamic, de a contracara ameninţarea teroristă ce persistă din partea Statului Islamic şi ne preocupă prezenţa miliţiilor şi forţelor regulate iraniene’ pe teritoriul sirian, a detaliat Bolton.

În cadrul unei conferinţe de presă la Ierusalim, consilierul preşedintelui Donald Trump şi-a exprimat sprijinul pentru operaţiunile militare israeliene împotriva bazelor siriene unde erau stocate rachete iraniene şi ‘alte arme ameninţătoare’.

‘Cred că acesta este un act legitim de autoapărare din partea Israelului’, a spus el.

Potrivit lui John Bolton, preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump, în cadrul întâlnirii lor de la 16 iulie la Helsinki, că Moscova nu este în poziţia de a cere plecarea forţelor iraniene din Siria. ‘Dar el ne-a spus de asemenea că interesele sale nu sunt exact aceleaşi cu ale Iranului. Deci, evident, vom vorbi cu el pentru a vedea ce rol poate juca Rusia’, a spus Bolton.

‘Vom vedea cu ce putem fi de acord pentru a pune capăt conflictului sirian’, a afirmat în continuare John Bolton, care are programată pentru joi la Geneva o întâlnire cu omologul său rus Nikolai Patruşev. ‘Dar condiţia prealabilă este retragerea tuturor forţelor iraniene’, a insistat responsabilul american.

Washingtonul se află într-o poziţie de forţă în acest dosar pentru că ‘ruşii s-au împotmolit în Siria’, a apreciat consilierul preşedintelui Donald Trump. ‘Şi eu nu cred că ei vor să se împotmolească şi mai mult. Cred că activitatea lor diplomatică frenetică în Europa arată că ar dori ca altcineva să suporte costul reconstrucţiei Siriei’, a adăugat Bolton.

Citește și : Trump: Israelul va plăti un „preţ mare” pentru decizia privind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală

Întrebat despre o posibilă ofensivă militară a preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a aliaţilor săi împotriva provinciei rebele Idlib, John Bolton a declarat că Washingtonul nu s-a înţeles cu Moscova pe acest subiect. ‘Dar am spus foarte clar că noi nu vrem ca arme chimice sau biologice să fie folosite’, a subliniat el.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că afirmaţia făcută de Bolton nu este corectă, iar un alt responsabil al administraţiei prezidenţiale a adăugat că nu Rusia s-a ‘împotmolit’ în Siria, ci SUA în Irak şi Afganistan.