DISTRIBUIȚI
AP

Fostul consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională, John Bolton, avertizase asupra rolului lui Rudolph Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, în interacţiunile cu Ucraina pentru investigarea afacerilor familiei lui Joseph Biden, afirmă un diplomat, citat Associated Press, potrivit mediafax.

Diplomatul Christopher Anderson va transmite miercuri în Camera Reprezentanţilor că oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington erau preocupaţi de implicarea lui Rudolph Giuliani în politicile din Ucraina înainte de conversaţia din iulie a preşedintelui Donald Trump cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, care face obiectul investigaţiei ce ar putea conduce la procedura demiterii.


Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor RECUNOAŞTE ‘genocidul armean’

Christopher Anderson va descrie o şedinţă din iunie în care John Bolton a exprimat susţinere pentru obiectivul Washingtonului de intensificare a cooperării în domeniul energiei între SUA şi Ucraina şi despre impulsionarea preşedintelui Volodimir Zelenski să combată corupţia.

„Cu toate acestea, diplomatul a avertizat că Rudy Giuliani era o voce importantă în relaţia cu preşedintele Ucrainei, ceea ce putea fi un obstacol în calea unui angajament mai mare al Casei Albe”, afirmă Anderson, conform unui document obţinut de Associated Press.

Citeşte şi: Forţele ruso-turce vor începe patrularea în nordul Siriei

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.