DISTRIBUIȚI

Camera Reprezentanţilor din SUA l-ar putea cita ca martor pe fostul consilier prezidenţial John Bolton, în cazul în care Senatul refuză acest lucru în procesul privind demiterea preşedintelui Donald Trump, a declarat joi seară un lider democrat, Jerrold Nadler, scrie mediafax.

„Dacă votul de mâine eşuează, nu vor permite nimănui să depună mărturie. Mă aştept ca el să vorbească public şi vom vedea”, a declarat joi seară, potrivit postului CNN şi agenţiei Reuters, Jerrold Nadler, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Judiciare din Camera Reprezentanţilor. Întrebat dacă ar fi o idee ca citaţia de convocare la audieri a lui John Bolton să fie trimisă de Camera Reprezentanţilor, Jerrold Nadler a răspuns: „Ar putea fi o idee”.


Citește și : OMS declară epidemia provocată de noul coronavirus ‘urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional’

Senatul SUA va organiza voturi pentru a stabili ce martori pot fi audiaţi în procedura care îl vizează pe Donald Trump. Cel mai probabil, liderii republicani vor refuza audierea martorilor. Donald Trump a declarat recent că ar vrea să fie audiat în procesul din Senat, însă acest lucru nu este posibil din raţiuni de securitate naţională, explicând că situaţia este valabilă şi pentru consilierii prezidenţiali. „Cu John Bolton este o problemă de siguranţă naţională. Ştie ce gândesc, ştie ce cred despre unii lideri. Ce se întâmplă dacă dezvăluie ce cred eu despre un anumit lider şi nu este foarte pozitiv?”, a afirmat Trump, argumentând că situaţia este similară în cazul secretarului de Stat Mike Pompeo.

În plus, Casa Albă i-a comunicat lui John Bolton că manuscrisul cărții sale conține informații clasificate, astfel că lucrarea nu poate fi publicată în forma actuală. Conform cotidianului The New York Times, Donald Trump l-ar fi informat pe John Bolton, în august 2019, că intenţiona să blocheze asistenţa financiară destinată Ucrainei.

Donald Trump este acuzat că a condiţionat oferirea asistenţei financiare destinate Ucrainei de lansarea unei investigaţii privind adversarii săi politici.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, l-a inculpat pe preşedintele Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Citește și : ONU: Mai multe state nu respectă embargoul militar pentru Libia

Senatul va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.