DISTRIBUIȚI
Politico

Preşedintele SUA Joe Biden se va adresa pe 21 septembrie în faţa Adunării Generale a ONU la New York, a anunţat luni Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reuniunea, care a avut loc în principal pe ecrane interpuse anul trecut din cauza pandemiei, se desfăşoară de data aceasta într-un format hibrid care combină intervenţiile în persoană şi la distanţă.


Citeşte şi: Liderii democraţi din Camera Reprezentanţilor propun majorări fiscale pentru finanţarea proiectelor lui Joe Biden – Black News

Aproximativ 100 de şefi de stat şi de guvern şi-au anunţat intenţia de a veni la New York, conform unei liste provizorii de participanţi.

Au fost impuse condiţii stricte, cu o prezenţă pentru fiecare delegaţie la sediul ONU limitată la şapte persoane şi la patru persoane pe delegaţie în amfiteatrul Adunării Generale. Este necesară vaccinarea anti-Covid sau testul negativ.

Citește și : 35 de noi infectări ÎNCHID un oraş întreg din China

Joe Biden, aflat după o retragere haotică din Afganistan care i-a deranjat foarte mult şi pe unii dintre aliaţii Statelor Unite, va lansa astfel o serie de mai multe întâlniri diplomatice.

Pe 24 septembrie, Joe Biden îi va primi la Casa Albă pe premierii din Australia, India şi Japonia. El intenţionează astfel să reia ”Dialogul de securitate cvadrilateral”, un format pe care Washingtonul doreşte să se bazeze în faţa marilor ambiţii ale Chinei în zona Indo-Pacific, notează AFP.