DISTRIBUIȚI
The Straits Times

Preşedintele SUA Joe Biden şi premierul australian Scott Morrison au dat asigurări marţi că noua lor alianţă militară, care a indignat Franţa, ”s-a extins” şi la alţi aliaţi în regiunea strategică Indo-Pacific, relatează AFP, potrivit agerpres

„Nu este vorba doar de parteneriatul nostru, deoarece parteneriatul nostru se extinde la atât de mulţi prieteni, fie că sunt naţiuni din ASEAN, fie Europa”, a afirmat Scott Morrison, înaintea unei întrevederi bilaterale cu preşedintele american, în marja Adunării Generale a ONU la New York.


Citește și : Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

”Acest ultim punct este important deoarece parteneriatul nostru (…) este în concordanţă cu toate celelalte democraţii”, a adăugat Joe Biden.

Cele două ţări, flancate de Regatul Unit, au anunţat săptămâna trecută o nouă alianţă strategică regională, în cadrul căreia Australia va achiziţiona submarine cu propulsie nucleară cu tehnologie americană.

Citește și : Incendiile din vara acestui an au provocat emisii record de CO2

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 15 septembrie o nouă alianţă strategică cu Australia şi Regatul Unit, torpilând astfel un contract pentru construcţia de submarine australiene de către Franţa şi provocând furie la Paris, care nu a ştiut nimic despre decizie.

Şi alţi oficiali europeni şi-au exprimat îngrijorarea, apreciind că Uniunea Europeană merită o atenţie sporită într-un moment în care preşedintele american îşi avansează hotărât pionii în materie de politică externă, fie prin retragerea din Afganistan, fie prin formarea de alianţe cu China.