DISTRIBUIȚI

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a postat miercuri pe Twitter că este „o nouă zi” pentru America, cu puţin înainte de învestitura sa în funcţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Este o nouă zi pentru America”, a postat pe Twitter fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama în această zi a tranziţiei de putere.


Citește și : Donald Trump a plecat pentru ULTIMA DATĂ de la Casa Albă

După ce a asistat la o slujbă în catedrala St Matthew din Washington alături de liderii republicani şi democraţi din Congres, el urmează să se îndrepte spre Capitoliu pentru a depune jurământul, în jurul prânzului.

Fostul preşedinte Donald Trump a plecat cu avionul prezidenţial Air Force One spre reşedinţa sa din Florida, de la Mar-a-Lago, alături de fosta primă doamnă Melania Trump.

Citește și : Franța vrea controale sanitare la frontierele din interiorul UE

Deşi nu va participa la ceremonia de învestitură, fapt fără precedent în ultimii 150 de ani, Trump a respectat măcar o tradiţie, aceea de a-i lăsa o scrisoare lui Joe Biden, care nu se ştie în posesia cui se află, notează AFP.