DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Joseph Johnson, fratele fostului ministru de Externe Boris Johnson, a demisionat vineri seară din Guvernul britanic, denunţând „haosul” care ar putea urma ieşirii Marii Britanicii din Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Reuters, scrie Mediafax.ro.

„Marea Britanie se află aproape de cea mai mare criză de după al II-lea Război Mondial”, a declarat Jo Johnson, un fost jurnalist Financial Times care în referendumul din 2016 a votat pentru rămânerea în Uniunea Europeană. Jo Johnson a demisionat vineri din funcţia de secretar de stat în Ministerul britanic al Transporturilor.


Citește și : Un tribunal din Moscova a prelungit cu 3 luni arestul Carinei Ţurcan

„A pune naţiunea în poziţia de a alege între vasalitate şi haos este un eşec al statului britanic de o amploare inedită de la criza Suez”, a argumentat Jo Johnson.

Fratele său, fostul primar al Londrei şi fostul ministru de Externe Boris Johnson, a fost unul dintre liderii mişcării pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.