DISTRIBUIȚI
Global Look Press

Gruparea extremistă Statul Islamic a ameninţat luni că se va răzbuna după atacul de vineri de la două moschei din Noua Zeelandă, soldat cu 50 de morţi, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Scenele de crimă de la două moschei din Noua Zeelandă îi vor trezi pe jihadiştii în adormire şi îi vor motiva pe susţinătorii califatului să se răzbune”, a transmis un purtător de cuvânt al grupării teroriste într-o înregistrare audio de 44 de minute postată pe platforma media Nashir News.


Citește și : Norvegia susţine că are dovezi electronice că forţele ruse au perturbat sistemul GPS în timpul exerciţiilor NATO

Purtătorul de cuvânt, identificat ca Abul Hassan al-Muhajir, a spus de asemenea despre victoria declarată de către SUA asupra militanţilor Statului Islamic în Siria că este „falsă şi lipsită de fundament” şi a promis răzbunare pentru cei care au fost asediaţi şi apoi evacuaţi din satul Baghuz, ultima porţiune de teritoriu controlată de grupare în estul Siriei.

„Credeţi că scenele cu evacuarea celor săraci care au părăsit asediul morţii la Baghuz vor afecta moralul armatei şi susţinătorilor califatului? Nu, dar aşteptaţi-vă la o mare de sânge”, a mai spus el.

Citește și : Suspectul în incidentul armat din Utrecht a fost arestat, anunţă poliţia

Gruparea Statul Islamic a fost alungată din aproape întregul teritoriu pe care îl ocupase din 2014 în Siria şi Irak.