DISTRIBUIȚI

Jihadista Ines Madani şi-a contestat pedeapsa de 30 de ani de închisoare pentru că a încercat să arunce în aer o maşină lângă Catedrala Notre-Dame din Paris, în 2016, a declarat marţi avocatul său Laurent Pasquet-Marinacce, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această femeie, în vârstă de 22 de ani, condamnată deja în aprilie de justiţia franceză la opt ani de închisoare pentru infracţiuni mai vechi, este pasibilă de închisoare pe viaţă. Curtea de avize speciale, formată exclusiv din magistraţi profesionişti şi nu din juraţi, a urmat ordinele urmăririi penale şi a condamnat-o la 14 octombrie la 30 de ani de închisoare.


Citește și: Cutremur puternic în Samoa

”Aceasta este o decizie care se adresează opiniei publice şi care nu ţine cont de realitatea faptelor, nici de vârsta acuzatei”, a declarat avocatul pentru AFP.

Părţile au zece zile pentru a face apel, dar beneficiază de un termen suplimentar de cinci zile dacă una dintre ele face apel. Celelalte acuzate au până marţea viitoare termen pentru a decide.

Acuzatele deveniseră, potrivit parchetului, ”faţa jihadului feminin”.

Ele au fost condamnate pentru că au dorit să lanseze atacuri teroriste, după instrucţiunile lui Rachid Kassim, propagandist al grupării Statul Islamic (SI) şi instigator în 2016 la uciderea unui poliţist şi a soţiei sale la Magnanville, în regiunea pariziană.

Ines Madani şi Ornella Gilligmann (condamnată la 25 de ani de închisoare) au încercat să arunce în aer o maşină plină cu butelii de gaze în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2016, în faţa unor restaurante situate în apropiere de Notre-Dame din Paris, încercând să le aprindă cu motorină. Doar alegerea acestui combustibil, greu de aprins, a determinat evitarea exploziei.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

După eşecul acestui atentat, Ines Madani s-a refugiat în apartamentul lui Amel Sakaou (condamnat la 20 de ani de închisoare) în regiunea pariziană. Lor li s-a alăturat Sarah Hervouët (condamnată la 20 de ani de închisoare) originară din sudul Franţei.

Ştiind că au fost urmărite, cele trei tinere şi-au părăsit apartamentul pe 8 septembrie, fiind înarmate cu cuţite de bucătărie. Într-o parcare, Sarah Hervouët a înjunghiat un ofiţer de poliţie în civil din cadrul DGSI (Securitatea internă). Ines Madani a încercat şi ea să atace un poliţist care a împuşcat-o şi a rănit-o la picioare.