DISTRIBUIȚI
afp

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a făcut apel miercuri la statele membre ale Uniunii Europene să îşi menţină cooperarea cu Marea Britanie în ciuda plecării iminente a Londrei din blocul comunitar, relatează DPA, scrie agerpres.

„Acum ar fi o greşeală enormă dacă Europa ar permite ca Brexit-ul şi alte provocări interne să ne facă introspectivi”, a spus Hunt într-un discurs la Fundaţia Konrad Adenauer din Berlin.


Citește și : Brexit: Theresa May, la Bruxelles pentru noi discutii cu o Uniune Europeană inflexibilă

Marea Britanie este hotărâtă să contribuie la cooperarea internaţională bazată pe reguli şi să rămână parte a unei „alianţe mai mari, o alianţă a valorilor”, a spus şeful diplomaţiei britanice, lăudând în special importanţa colaborării dintre Marea Britanie şi Germania.

Hunt are programată pentru miercuri seară o întâlnire cu omologul său german Heiko Mass.

Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie. În cazul în care nu se va obţine un acord privind Brexit-ul, perioada de tranziţie agreată de ambele părţi şi bazele unui viitor parteneriat comercial şi de securitate vor înceta să se aplice.

Ambele părţi vor să evite un astfel de scenariu. În special companiile se tem de dificultăţi, spre exemplu din cauza unor controale mai lungi la graniţă.

Citește și : Nominalizările la premiul World Press Photo 2019 (GALERIE FOTO)

„Plecarea Marii Britanii din UE este sfârşitul unei faze a relaţiei noastre. Dar este începutul alteia, iar noi suntem hotărâţi să rămânem prieteni foarte apropiaţi”, a mai declarat Hunt.