DISTRIBUIȚI
Reuters

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va prezida vineri de la ora locală 15:00 (13:00 GMT) o reuniune a ambasadorilor ţărilor membre ale Alianţei, după decizia SUA de a-şi evacua diplomaţii şi ceilalţi cetăţeni aflaţi în Afganistan, au indicat pentru AFP două surse diplomatice, potrivit agerpres.

În centrul discuţiilor se va afla ”evacuarea” din Afganistan, a precizat un oficial aliat.


Citeşte şi:Peste 200.000 de migranţi au fost prinşi la graniţa de sud a SUA – Black News

Washingtonul a anunţat joi trimiterea a 3.000 de militari pe aeroportul din Kabul pentru a asigura evacuarea unei părţi din personalul ambasadei americane în Afganistan, care va fi redus ca urmare a avansului realizat pe teren de talibani.

Aliaţii au fost informaţi joi despre decizia SUA, au explicat diplomaţi NATO. La scurt timp, Regatul Unit a luat o măsură similară celei a Washingtonului, urmând să desfăşoare provizoriu în Afganistan aproximativ 600 de soldaţi pentru a-i sprijini pe cetăţenii britanici care părăsesc această ţară.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, şi-a întrerupt vacanţa şi a revenit la Bruxelles pentru a prezida vineri această reuniune de criză.

”Este vorba despre a securiza aeroportul internaţional din Kabul”, a precizat un diplomat occidental.

Fiecare stat membru al NATO a planificat evacuarea personalului său diplomatic şi a cetăţenilor săi aflaţi în Afganistan.

Citeşte şi: Talibanii sunt de neoprit în Afganistan! Au cucerit o altă capitală importantă de provincie – Black News

În opt zile, insurgenţii talibani au cucerit aproape jumătate din capitalele de provincie din Afganistan. Ei controlează cea mai mare parte a nordului, a vestului şi a sudului ţării.

Capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est) sunt singurele trei mari oraşe aflate încă sub controlul guvernului.

Talibanii şi-au lansat ofensiva în mai, odată cu debutul retragerii definitive a trupelor americane şi ale NATO din Afganistan, operaţiune ce ar urma să se încheie la 31 august. Ei au ocupat mai întâi vaste zone rurale, fără a întâmpina prea multă rezistenţă. Ulterior, avansarea lor s-a accelerat dramatic în ultimele zile, mai multe oraşe importante căzând în mâinile lor într-un efect de domino.