DISTRIBUIȚI
ZDF

Jumătate din populaţia Germaniei a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, a anunţat vineri ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, care a transmis totodată un avertisment privind varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta), despre care a spus că va deveni dominantă şi în Germania, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Avertismentul său a fost confirmat de Lothar Wieler, directorul Institutului german de boli infecţioase Robert Koch. ”Întrebarea nu este ”dacă”, ci ”când” varianta Delta va fi dominantă”, a declarat Wieler, estimând că acest lucru s-ar putea întâmpla în toamnă.


Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

”Campania de vaccinare (în Germania) avansează cu paşi rapizi”, a remarcat ministrul Spahn la o conferinţă de presă, precizând că 45,1 milioane de persoane (50,1% din populaţie) au fost vaccinate cel puţin cu prima doză şi un procent de 29,6% din populaţia de circa 82 de milioane de locuitori a Germaniei a fost vaccinată cu schema completă.

El a confirmat că până la sfârşitul lunii iulie toţi adulţii care trăiesc în Germania vor putea fi vaccinaţi cel puţin cu prima doză.

Oficialul german a îndemnat însă la vigilenţă, insistând asupra răspândirii variantei indiene mai infecţioase a coronavirusului SARS-CoV-2, deşi numărul infectărilor cu aceasta încă este redus în Germania, unde reprezintă deocamdată circa 6% din cazurile de COVID-19.

Citește și : UE se pregătește ‘să-l ardă la buzunar’ pe Lukaşenko

”Provocarea este că această variantă a virusului este deosebit de infecţioasă” şi ea poate anula toate succesele obţinute în combaterea pandemiei, a explicat el, dând ca exemplu cazul Marii Britanii, ”care trece în prezent printr-o experienţă foarte dureroasă”.