DISTRIBUIȚI

Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul grupului Amazon şi al companiei de tehnologie spaţială Blue Origin, va oferi 200 de milioane de dolari Institutului Smithsonian, o donaţie record pentru acest complex emblematic de muzee americane, potrivit unui comunicat dat miercuri publicităţii, informează AFP, potrivit agerpres.

Din această donaţie record, 70 de milioane de dolari vor fi utilizaţi pentru renovarea Muzeului Naţional al Aerului şi Spaţiului. Jeff Bezos este prezent pe piaţa turismului spaţial prin intermediul Blue Origin, iar pe 20 iulie va realiza un zbor spaţial la bordul unei rachete construite de compania sa.


Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Suma de 130 de milioane de dolari va fi consacrată lansării unui nou centru educaţional care va purta numele celebrului antreprenor, cel mai bogat om de pe planetă.

Centrul educaţional Jeff Bezos va avea sediul în centrul Washingtonului şi va propune programe şi activităţi care au drept obiectiv stimularea interesului în rândul elevilor pentru ştiinţe, tehnologie, inginerie, arte şi matematică.

”De la înfiinţarea sa, Smithsonian a beneficiat atât de finanţări federale, cât şi de generozitatea unor donatori vizionari”, a declarat Lonnie Bunch, secretarul Smithsonian.

Celebra instituţie culturală din Washington, fondată în 1846, administrează muzee, centre de cercetare şi o grădină zoologică şi se mândreşte că este cel mai mare complex muzeografic, educaţional şi de cercetare din lume.

”Smithsonian joacă un rol esenţial pentru a stimula imaginaţia viitorilor noştri constructori şi visători”, a adăugat Jeff Bezos.

”Fiecare copil se naşte cu un mare potenţial, iar inspiraţia deblochează acest potenţial. Dragostea pentru ştiinţă, inovaţie şi spaţiu au fost sursele mele de inspiraţie şi sper că această donaţie îi va ajuta şi pe alţii în acest sens”, a mai spus miliardarul.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Jeff Bezos, deţinătorul unei averi estimate de revista Forbes la 212 miliarde de dolari, este un mai vechi susţinător al Smithsonian.

Este totodată foarte ataşat de capitala americană, unde deţine o locuinţă într-un cartier select, şi este proprietarul publicaţiei ”Washington Post”.

Spre deosebire de fosta sa soţie, MacKenzie Scott, Jeff Bezos nu era până în prezent cunoscut în mod deosebit drept un filantrop, în ciuda faptului că a alocat 10 miliarde de dolari pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, cea mai mare donaţie de caritate individuală făcută în 2020.