DISTRIBUIȚI
AP

Al doilea vicepreşedinte al Senatului, Jeanine Anez, s-a proclamat marţi preşedinte interimar al Boliviei, în pofida lipsei cvorumului în Parlament, motivând că este „necesar să se creeze un climat de pace socială” într-o ţară zguduită de o profundă criză politică, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Dorim convocarea cât mai rapidă a alegerilor”, a adăugat senatoarea din opoziţie care a revendicat preşedinţia interimară după demisia preşedintelui Evo Morales şi a succesorilor acestuia prevăzuţi de Constituţie, vicepreşedintele Alvaro Garcia Linera, preşedintele şi vicepreşedintele Senatului, precum şi preşedintele Camerei Deputaţilor.


Citește și : Sute de studenţi francezi, în stradă după ce un coleg de-al lor şi-a dat foc la Lyon

Luni, Jeanine Anez şi-a anunţat intenţia de a convoca alegeri pentru a avea ‘un preşedinte ales pe 22 ianuarie’, data la care, înaintea crizei, urma să fie învestit noul şef al statului.

Evo Morales, demisionat duminică după ce a fost abandonat de armată, a anunţat luni seara pe Twitter că pleacă în Mexic, dar că va reveni ‘în curând cu mai multă forţă şi energie’.

Citește și : Zeci de rachete, lansate din Gaza spre Israel după uciderea unui lider palestinian