DISTRIBUIȚI
Gulf Times

Preşedintele Emmanuel Macron l-a primit vineri pe ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif într-o încercare de a salva acordul nuclear cu Iranul, în ajunul summitului G7 din acest weekend, informează France 24, potrivit agerpres.

În tentativa de a salva acordul nuclear, fragilizat de retragerea unilaterală a SUA în urmă cu un an, preşedintele francez a declarat miercuri că doreşte „să propună câteva lucruri”.


Citește și : Parchetul Parisului deschide o anchetă în dosarul Jeffrey Epstein

Aceste propuneri merg „într-o direcţie bună”, a apreciat vineri şeful diplomaţiei iraniene, adăugând la finalul întâlnirii, „dar este clar că mai este cale lungă de parcurs”.

„Trebuie să avem o discuţie la summit despre modul în care gestionăm problema iraniană, avem între-adevăr dezacorduri în cadrul G7”, a recunoscut Emmanuel Macron, referindu-se la politica de presiune maximă exercitată de preşedintele SUA asupra Teheranului, potrivit AFP.

Noul premier britanic Boris Johnson, cunoscut pentru faptul că se situează mai aproape de Donald Trump pe mai multe subiecte decât ceilalţi omologi ai săi din cadrul G7, a confirmat că Londra nu îşi va schimba poziţia şi va continua să „sprijine puternic” acordul nuclear cu Iranul, potrivit unei surse diplomatice din Biarritz, unde va avea loc summitul G7.

Citește și : Un avion de pasageri a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul din Soci

Preşedintele francez, care se situează în fruntea eforturilor europene pentru menţinerea acordului nuclear, şi-a intensificat schimburile de opinii cu omologii săi iranian şi american, Hassan Rohani şi, respectiv, Donald Trump şi l-a trimis pe consilierul său diplomatic, Emmanuel Bonne, în iulie, la Teheran.

Aceste eforturi nu au fost pe placul preşedintelui american. „Ştiu că Emmanuel vrea să facă bine, la fel ca toţi ceilalţi, dar nimeni nu vorbeşte în numele SUA, doar Statele Unite însele”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter, pe fondul tensiunilor exacerbate între Washington şi Teheran.