DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Indonezia l-a convocat luni pe ambasadorul Regatului Unit pentru a explica arborarea drapelului-curcubeu al LGBT pe clădirea ambasadei şi le-a cerut misiunilor diplomatice străine să respecte „sensibilităţile” locale, în urma unor reacţii în rândul conservatorilor, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Exceptând provincia Aceh condusă conform legii sharia, homosexualitatea nu este ilegală în Indonezia, cea mai populată ţară cu majoritate musulmană din lume, însă este în general considerată tabu.


Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

Drapelul-curcubeu al comunităţii LGBT a fost arborat pe 17 mai alături de cel britanic pe clădirea ambasadei Regatului Unit de la Jakarta, pentru a marca Ziua internaţională împotriva homofobiei, bifobiei şi transfobiei, potrivit unei postări pe Instagram a ambasadei.

Frăţia Alumni 212, influentă mişcare conservatoare islamică, a declarat într-un comunicat că drapelul LGBT a pângărit „valorile sacre ale Indoneziei”.

Teuku Faizasyah, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe indonezian, a confirmat convocarea ambasadorului britanic Owen Jenkins.

„Ministerul de Externe le reaminteşte reprezentanţelor străine să manifeste respect faţă de sensibilităţile indonezienilor în chestiuni relevante pentru cultura, religia şi credinţa lor”, a spus Teuku Faizasyah.

Chiar dacă ambasada este un teritoriu suveran, Convenţia de la Viena asupra Relaţiilor Diplomatice stipulează că doar drapelul naţional poate fi arborat pe misiunile diplomatice, a mai subliniat el.

Indonezia a devenit mai puţin tolerantă faţă de comunitatea sa LGBT în condiţiile în care unii politicieni au devenit mai vocali cu privire la Islam, jucând un rol mai important la nivelul statului, potrivit unor activişti pentru apărarea drepturilor omului.

Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

Potrivit unui sondaj de opinie al Pew Research Center, 80% dintre indonezieni cred că homosexualitatea „nu ar trebui acceptată de societate”.

Săptămâna trecută, ministrul pentru securitate al Indoneziei, a declarat că Parlamentul va dezbate asupra revizuirii codului penal, inclusiv asupra unor articole care vizează comunitatea LGBT, revizuire susţinută de unii parlamentari conservatori.